Home Actualitate Reacție dură a unui judecător: Justiția...
Actualitate

Reacție dură a unui judecător: Justiția suferă de o lipsă cronică de competență și dezinteres

Lipsa de răspundere a magistraților și un mare dezinteres în sistem sunt cele mai mari probleme din Justiție, susține președintele Asociației Judecătorilor din România, Sergiu Leon Rus. Într-un interviu acordat MEDIAFAX, judecătorul a vorbit despre situația necosmetizată din sistem.

“În condițiile în care la acest moment sistemul judiciar – cu totul falimentar, o bătaie de joc la adresa cetățenilor – împiedica un petent să înregistreze ca atare o plângere penală împotriva unui magistrat (care poate bea până cade sub masă sau până ajunge la dezalcoolizare ori prizeazaă cu avocatul unei părți, fără minima decență să se abțină de la judecarea cauzei, de exemplu), refuzându-i cel mai elementar drept, este absolut imposibil ca prin schimbarea propusă să fie mai rău ca acum, pur și simplu pentru că nu se poate.”, scria judecătorul Sergiu Leon Rus, președinte al Asociației Judecătorilor din România, în urmă cu câteva zile pe blogul său.

Iar situația este și mai gravă, susține acum magistratul, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX. Judecătorul Rus vorbește despre lipsă de competență și despre dezinteres în sistem, dar și despre cum se aleg președinții de instanțe și de situația de la Consiliul Superior al Magistraturii.

”De ani de zile magistratura este supusă unui regim artificial de cosmetizare, pe de o parte, acoperim cu fardul unor transformări formale aceleași lucruri existente dintotdeauna”, a declarat Leon Rus.

Cititi  Interviul integral pe www.zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună