Reacția Blue Air după ce ANPC a anunțat amendarea companiei aeriene cu 2 mil. euro: Nu am primit nicio comunicare în acest sens de la ANPC. Cifrele sunt greșite, se referă la toate biletele anulate din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie
Compania aeriană a aflat despre anunțul făcut de ANPC din presă, fără a fi notificată înainte. Conducerea Blue Air afirmă că, din totalul numărului de pasageri menționați de ANPC, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta. Autoritatea…
Compania aeriană a aflat despre anunțul făcut de ANPC din presă, fără a fi notificată înainte.
Conducerea Blue Air afirmă că, din totalul numărului de pasageri menționați de ANPC, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, pe 14 iulie, amendarea companiei aeriene Blue Air cu 2 mil. euro, în urma unui control care a avut la bază sesizări venite de la consumatorii care au plătit bilete de avion și ale căror zboruri au fost întârziate sau anulate.
Oana Petrescu, președinte în Consiliul de Administrație al Blue Air, declară că societatea nu a primit nicio comunicare din partea ANPC în acest sens, dar și că cifrele comunicate de autoritate, în ceea ce privește zborurile anulate și întârziate, sunt greșite și fac referire la toate biletele anulate în ultimul an din cazua pandemiei.
„Nu este firesc să aflăm așa ceva din presă. Tocmai am verificat, societatea nu a primit nicio comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite – se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie, care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă. Din totalul numărului de pasageri menționați, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta. Nu înțeleg motivul pentru care autoritatea a considerat necesar să facă acest anunț către public înainte de a clarifica toate aspectele cu compania”, a declarat Oana Petrescu, la scurt timp după anunțul făcut de ANPC.
În perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat, potrivit datelor comunicate de ANPC, 11.289 de zboruri, cărora le corespund 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene în care compania aeriană operează zboruri.
Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenționale, arată comunicatul transmis de ANPC, echipa de control a propus, iar președintele autorității a dispus ca sancțiune complementară încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile.
Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor pe piață oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările, mijloacele sau resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate.
„Este o perioadă dificilă pentru întreaga aviație, iar managementul și oamenii Blue Air fac eforturi uriașe să rezolve zi de zi toate provocările care apar, astfel încât pasagerii noștri să aibă asigurată predictibilitatea atât de necesară pentru un concediu plăcut și în siguranță. Chiar nu înțeleg de ce este nevoie să avem această discuție acum, cu presa, înainte să fi avut o comunicare directă între companie și autoritate, așa cum ar fi fost firesc”, a mai spus Oana Petrescu, în urma anunțului făcut public de ANPC.