Răzvan Botea, ZF: Vreau inflație!

Cu toții ne-am dori ca prețurile să scadă sau măcar ca inflația să încetinească, adică majorarea prețurilor să fie mai lentă. În acest moment, nu este de dorit ca inflația să scadă brusc, cu atât mai puțin ca prețurile să scadă, pentru că scăderea bruscă a inflației ar însemna criză economică.

Inflația este o componentă importantă a economiei. Conform manualului de economie, inflația trebuie să fie pozitivă, redusă și stabilă. Economiștii indică, cel puțin în acest moment – vom vedea cât se vor mai schimba paradigmele economice după crizele actuale – un nivel al inflației de 2%. Dar trebuie să fie inflație, pentru că faptul că prețurile cresc înseamnă că avansează consumul. Oricât de blamat este consumul sau creșterea economică pe consum, acesta este, în definitiv, scopul acțiunii economice.

Mâine, vineri, 12 mai, Institutul Național de Statistică publică datele despre evoluția prețurilor de consum, adică a inflației.

După decenii în care economiștii s-au contrat în ceea ce privește definiția inflației, varianta cea mai larg acceptată acum este: inflația reprezintă creșterea generalizată a prețurilor de consum.

Sigur că inflația actuală de 15%, până la raportul INS de astăzi, este departe de definiția din manualul de economie și trebuie să scadă. Cu toate acestea, este important ca inflația să scadă încet, fără ca economia să fie bruscată. Scăderea drastică a inflației, sunt de acord cei mai reputați economiști, se face prin recesiune. Or, recesiunea este mai dureroasă decât creșterea de prețuri, cât timp aceasta din urmă nu este complet scăpată de sub control.

Întorcându-ne la manualul de economie, criza economică înseamnă două lucruri: creșterea șomajului și scăderea consumului. Cu alte cuvinte, oamenii sunt dați afară de la locul de muncă și nu mai au bani pentru cumpărături. Se ridică următoarea întrebare: ce este mai rău, să crească prețurile sau să nu ai loc de muncă? Este o întrebare grea, dar cu un răspuns ușor pentru cel în cauză.

Când inflația crește, nu sunt prea multe lucruri de făcut. Cel mai important instrument este politica monetară. Băncile centrale încep să crească dobânzile. Dobânzile cresc, consumul mare se temperează, adică lumea nu mai achiziționează credite pentru consum de mașini, case, mobilă etc. De asemenea, cei cu dobânzi variabile se confruntă cu creșterea dobânzilor, a ratelor deci, și le rămâne mai puțini bani pentru consum.

Banca centrală a SUA, Rezerva Federală (Fed), a continuat creșterea dobânzilor la ultima ședință de politică monetară. În aceeași vreme însă, Banca Națională a României (BNR), care a fost mai rezervată cu creșterea dobânzilor și deci cu bruscarea economiei, a decis să rămână în expectativă și să mențină dobânda de referință la ultima ședință de politică monetară.

Este un decalaj de câteva luni între momentul creșterii dobânzii de referință și scăderea inflației. Pe acest considerent, dar și pentru că inflația a început să coboare, băncile centrale fie se pregătesc să oprească ciclurile de creșteri, fie le-au oprit.

Fed a reflectat astfel, prin politica monetară, că lupta cu inflația este mai importantă decât evitarea unei recesiuni ușoare. De altfel, mulți economiști au susținut ideea. Din birourile lor, cu imaginea macro în față, alegerea este ușoară. Din teren însă, de la firul ierbii, situația este mai complicată.

Cu toții vrem să scadă inflația și vrem dobânzi mici, iar economia să meargă mai departe și salariile și consumul să crească. În acest moment nu le putem avea pe toate, din păcate.

Întrebare este însă ce preferă majoritatea? Să își piardă locul de muncă sau să plătească prețuri mai mari?

Inflația a ajutat la evitarea unei crize economice de proporții, cel puțin pentru moment. Companiile care au ca și client consumatorul final au bifat profituri record, iar profiturile mari înseamnă, cu toate acestea, și investiții. Consumul însă nu s-a oprit, nici măcar nu a încetinit, grație economiilor și, că ne place să recunoaștem sau nu, economiei subterane.

De asemenea, inflația a fost mană cerească și pentru bugetul de stat, care, la fel, s-a dus în consum, pe scurt.

Mecanismele descrise mai sus nu contează pentru oameni și cerințele sunt simple: salariile să crească, creșterea de prețuri să se oprească și dobânzile să fie mici.

Inflația trebuie să scadă fără discuții, dar este vital ca scăderea să nu vină brusc, pentru că altfel, în mijlocul unei crize sociale ne vom trezi într-o criză economică care va inflama și mai mult tensiunile sociale. Nu este o alegere ușoară pentru unii, iar pentru alții nu este nicio alegere. Pentru mine este simplu: Vreau inflație!