Războiul nu are chip de femeie

În momentul în care a sunat telefonul prin care era anunțată că a primit premiul Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici, scriitoare și jurnalistă, călca rufe; poate fi un început mai bun decât acesta pentru o piesă contemporană cu profundă aromă rusească, în care vorbim de marele război, de vitejia femeilor și de grozăviile care au avut loc între 1939 și 1945?

Un soi de ironie face să scriu acest text pe 9 mai, de ziua victoriei, așa cum o sărbătoresc rușii, și să citesc ultimele paragrafe din carte, printre care și acesta: „Ziua Victoriei… o aștept în fiecare an și mi-e frică de ea. Cu săptămâni înainte las rufele să se strângă și spăl toată ziua. Simt nevoia să fiu ocupată. Iar când ne întâlnim între noi, nu ne ajung batistele. Astea sunt întâlnirile noastre, ale fostelor combatante. O mare de lacrimi. Nu‑mi plac jucăriile militare, pentru copii. Tancuri, pistoale… Cine a inventat așa ceva?“. Rândurile sunt grăitoare pentru ceea ce înseamnă „Războiul nu are chip de femeie“, prima carte scrisă de Svetlana Aleksievici, acum apărută în românește la Editura Litera, în colecția „Clasici contemporani“.

Lumea occidentală a uitat ce înseamnă războiul; acum un conflict armat este fie un soi de film cu imagini neclare în care se văd explozii, dar nicio picătură de sânge, la jurnalele de știri, fie reportaje făcute de entuziaști, cu luptători neînfricați și mașini prăfuite. Svetlana Aleksievici lasă 200 de femei, printre care conducătoare de tanc sau lunetiste, dar și infirmiere, să povestească cum le-a schimbat războiul, cum au învățat să ucidă și ce le-a înspăimântat, să vorbească despre foamete și violențe sexuale și despre moarte.

Nu lipsesc nici mici fragmente de viață cotidiană, pline de tandrețe sau umor, care ne arată că mulți rămân oameni chiar și în vermuri sălbatice. O schimbare majoră de la abordarea cumva universală a istoriilor despre război, cele scrise fie de generali pentru care morții sunt simple numere la capitolul pierderi, fie de autori de succes, care povestesc istorii despre inși neînfricați, care omoară singuri divizii întregi de dușmani; oricum, povești pline de testosteron, abordări strict și profund masculine.

Svetlana Aleksievici a adunat mărturiile care stau la baza cărții timp de patru ani și a vizitat mai bine de 100 de orașe și sate pentru a înregistra mărturiile veteranelor războiului. Cartea a fost publicată în 1985, în perioada de reformă cunoscută drept perestroika, ceea ce îi explică succesul: a fost vândută în milioane de exemplare.

Probabil că editura ar face bine să continue publicarea cărților Svetlanei Aleksievici, pentru că următoarele privesc războiul rusesc din Afganistan, dezastrul de la Cernobîl și chiar prăbușirea Uniunii Sovietice. Recomandăm, foarte bună!