Războiul din Orientul Mijlociu ar putea arunca prețurile combustibililor în aer. Cât de pregătită e România de o nouă criză energetică? VIDEO
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu readuce în prim-plan riscul unei noi crize energetice globale, cu efecte directe asupra prețurilor combustibililor. În acest context, poziția României este relativ favorabilă în interiorul Uniunii Europene, atât din perspectiva stocurilor de petrol, cât și…
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu readuce în prim-plan riscul unei noi crize energetice globale, cu efecte directe asupra prețurilor combustibililor. În acest context, poziția României este relativ favorabilă în interiorul Uniunii Europene, atât din perspectiva stocurilor de petrol, cât și a capacității interne de rafinare, susține Dumitru Chisăliță, director în cadrul Asociației Energia Inteligentă.
România dispune de stocuri de petrol și produse petroliere suficiente pentru aproximativ 90 de zile, la care se adaugă rezerve comerciale constituite la nivelul companiilor din sector. În plus, o parte importantă din materia primă utilizată în rafinării provine din producția internă, ceea ce oferă o anumită stabilitate în cazul unor perturbări pe piețele internaționale.
„România are stocuri pentru 90 de zile. Avem rezerve comerciale constituite la nivelul societăților și avem încă o treime din țițeiul pe care îl prelucrăm aici, în România, ceea ce ne plasează absolut favorabil în UE”, a declarat Dumitru Chisăliță la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Situația diferă însă în funcție de tipul de carburant. În cazul benzinei, piața internă este în mare parte independentă de importuri, capacitatea de producție acoperind integral cererea. „La benzină suntem autosuficienți; ne putem satisface 100% din necesar”, explică reprezentanții sectorului petrolier.
În schimb, dependența de importuri rămâne semnificativă în cazul motorinei, combustibil esențial pentru transportul de mărfuri și pentru o mare parte din activitatea economică.
„La motorină discutăm de un raport de 1 la 6, adică undeva până în 20% ne-am putea satisface din producția internă, dar, coroborând cu aceste stocuri care există, suntem liniștiți și din perspectiva cantității”, potrivit lui Dumitru Chisăliță
Chiar și în acest context, nivelul prețurilor la pompă depinde în mare măsură de deciziile de politică fiscală. În structura prețului final al combustibililor, taxele au o pondere majoră, ceea ce oferă autorităților un anumit spațiu de intervenție în cazul unor creșteri accentuate ale cotațiilor internaționale.
„Dacă statul vine cu măsuri corespunzătoare din punctul de vedere al constituirii prețului, cred că România nu ar trebui să aibă nicio problemă din perspectiva prețului la pompă, pentru că 55% din preț înseamnă acciză și taxe pe valoarea adăugată”, mai adaugă acesta.
Un eventual șoc pe piața petrolului ar putea pune presiune în special pe companiile din transporturi și logistică, mari consumatori de motorină, dar existența stocurilor și instrumentele fiscale disponibile pot limita impactul asupra economiei.
„Avem, cumva, o suficiență de unde putem oricând să lucrăm și există și alte posibilități de a interveni și de a nu lăsa această presiune să afecteze populația, nici marii operatori care sunt puternic afectați de activitatea și consumul de motorină”,.
Într-un scenariu de volatilitate pe piețele energetice, capacitatea României de a acoperi o parte din consum din resurse interne și existența unor stocuri consistente rămân factori care pot tempera efectele unei eventuale noi crize a combustibililor.