Ravinder Takkar va fi noul șef al Vodafone România de la 1 mai
Directorul general al Vodafone Partner Markets, Ravinder Takkar, va conduce subsidiara grupului britanic de telecomunicații din România de la 1 mai, urmând să-l înlocuiască pe Inaki Berroeta, care a preluat șefia Vodafone Australia de la 1 martie.
Inaki Berroeta a condus Vodafone România din decembrie 2010.
“Takkar a ocupat poziția de director genera al Vodafone Partner Markets din ianuarie 2012 și până în prezent. El a contribuit la creșterea business-ului, prin extinderea prezenței Vodafone și adăugarea de noi parteneri, precum Zain Group (Kuweit, Bahrain, Iordania, Arabia Saudită și Irak), Plus GSM (Polonia), Vodafone Brazilia, FarEasTone (Taiwan) și Vinaphone (Vietnam)”, se arată într-un comunicat al Vodafone România remis MEDIAFAX.
Takkar s-a alăturat Vodafone în 1994 și a avut numeroase poziții executive, atât în Vodafone Group, cât și în companii de tip joint ventures.
El a fost membru al directoratului Vodafone India și la Indus Towers (joint venture între Vodafone India, Airtel și Idea).
Înainte de a lucra pentru Vodafone, Takkar a fost consultant de management la DMR Group.
“Până la 1 mai, când Takkar se va alătura echipei din România, Giovanni Chiarelli va prelua poziția de director general interimar al Vodafone România. Chiarelli va continua să fie, în același timp, și director tehnic al companiei, poziție pe care o ocupă din 2012”, se mai spune în comunicat.
Takkar, 45 de ani, este licențiat în informatică al Universității Loyola Marymount, Los Angeles. El are cetățenie indiană și americană.