Home Actualitate Raportul IPCC atrage atenția asupra schi...
Actualitate

Raportul IPCC atrage atenția asupra schimbărilor climatice periculoase

Raportul IPCC a aparut la o săptămână după ce Consiliul European a agreat pe 24 octombrie obiectivele climatice și de energie din cadrul Uniunii Europene până în 2030, respectiv 40% reducere a gazelor cu efect de seră în comparație cu nivelul anului 1990, 27% energie regenerabilă și cel puțin 27% eficiență energetică.

Utilizarea combustibililor fosili în mod nerestricționat ar trebui să înceteze în mod treptat până în anul 2100 dacă dorim să evităm schimbări climatice periculoase, în timp ce electricitatea ar trebui produsă din surse mai puțin poluante până în 2050, se arată în cel de al cinci-lea raport IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change, format din experți ai Națiunilor Unite), publicat pe 2 noiembrie, la Copenhaga, dupa o saptamână de dezbateri controversate între oamenii de știință și oficialii politici, notează un comunicat de presă al Carbon expert.

In cazul nerespectării recomandărilor raportului, lumea ar suferi pagube “grave, universale si ireversibile”. Secretarul general ONU Ban Ki-moon a declarat că inacțiunea poate costa “mult mai mult” decât realizarea acțiunilor necesare. “Liderii trebuie să acționeze. Timpul nu este de partea noastră”, a mai spus Ban Ki-moon.

Raportul IPCC este cel de-al cinci-lea document realizat de peste o sută de experți ONU în domeniul schimbărilor climatice și prezintă punctul de vedere al oamenilor de știință cu privire la schimbările climatice de pe glob. Sunt detaliate urmatoarele subiecte: schimbările observate și cauzele acestora, riscurile viitoare si impactul schimbărilor climatice, precum și căile de urmat sau posibile soluții pentru reducerea gazelor cu efect de seră, pentru adaptare și dezvoltare durabilă.

Raportul ONU notează, de asemenea, că față de anul 2007, când a fost publicat cel de-al patrulea raport, s-au observat eforturi susținute la nivel național și strategii regionale de reducere a gazelor cu efect de seră, care au condus la scăderea emisiilor de CO2 cu 67% la nivel mondial.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună