Rămurele de măslin întinse către Moscova

Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Deșcița s-a declarat încrezător în posibilitatea de potolire rapidă a militanților separatiști dacă Rusia își va retrage sprijinul financiar și tehnic pentru ei și dacă va lua amploare, sub noua putere de la Kiev, “dialogul național” în toate regiunile privind reforma constituției, “autoadministrarea locală și a economiei” și reformele care să combată corupția.

Deocamdată, Rusia a început să-și retragă trupele de la granița cu Ucraina, într-un gest menit să arate că Moscova susține crearea unor condiții pașnice pentru derularea alegerilor, deși cu câteva zile de scrutin, Comisia Electorală se îndoia că va putea instala secții de votare în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, aflate sub controlul militanților, ceea ce ar însemna lipsa de acces la vot a 2 milioane din cei 36 de milioane de alegători ucraineni.

Favoritul net în sondaje pentru preluarea președinției (în jur de 50% din intențiile de vot), magnatul Petro Poroșenko, și-a îndulcit și el tonul față de separatiști și mai ales față de Rusia, insistând că sub mandatul său nu se va organiza niciun referendum privind aderarea la NATO a Ucrainei (spre deosebire de contracandidata sa Iulia Timoșenko, care a promis că va organiza referendumuri penru aderarea la UE și la NATO) și că va semna doar un acord economic cu UE, nu și în domeniul apărării și al relațiilor militare (mergând aici exact pe urmele lui Viktor Ianukovici). Chestiunea aderării la NATO și prezența militară occidentală pe teritoriul ucrainean preocupă în cel mai înalt grad Rusia, Moscova fiind dispusă, în ultimă instanță, să accepte orice fel de intervenție occidentală economică sau politică a Vestului în țara vecină, dar nu și o aderare a acesteia la NATO.

Campania lui Poroșenko s-a concentrat pe aspecte mai curând neutre din punct de vedere politic, cu promisiuni privind crearea de locuri de muncă și ridicarea standardelor de viață, compatibile cu menținerea unor relații bune atât cu Vestul, cât și cu Estul. Și chiar personalitatea lui Poroșenko, fost fondator al Partidului Regiunilor al lui Ianukovici, dar și sponsor al “revoluției portocalii” din 2004, înalt demnitar sub guvernări de culori politice opuse și industriaș prosper indiferent de regimul politic, pare o punte între două lumi.

Pe locul al doilea, la mare distanță de Poroșenko, este fosta stea a “revoluției portocalii”, Iulia Timoșenko, urmată de Serhi Tihipko, demisionar din Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, și Mihail Dobkin (foto), candidat al acestui partid, ambii cu baza electorală în regiunile de est.