Raed Arafat: Va fi o perioadă de tranziție pentru ieșirea din țară până când certificatul COVID-19 devine obligatoriu
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a declarat, miercuri, că va exista o perioadă de tranziție în care se va putea pleca în străinătate la fel ca și până acum, până când va deveni obligatoriu certificatul COVID-19.…
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a declarat, miercuri, că va exista o perioadă de tranziție în care se va putea pleca în străinătate la fel ca și până acum, până când va deveni obligatoriu certificatul COVID-19.
Întrebat, miercuri, de jurnaliști, cum va putea pleca în străinătate un român, de joi, când intră în vigoare certificatul COVID, dacă el încă nu âl deține, Arafat a spus că va exista o perioadă de tranziție.
„Există perioadă de tranziție în care poate să plece așa cum se pleca și până acum, adică cu certificatele pe care le au cetățenii. Este o perioadă de tranziție până la momentul în care va fi obligatoriu”, a spus Raed Arafat.
Potrivit acestuia, condițiile pentru fiecare stat unde se dorește să se călătorească se găsesc pe site-ul MAE.
De asemenea, documentul de vaccinare din România, testul sau faptul că s-a trecut prin boală rămân valabile în această perioadă de tranziție, la fel ca și până acum.
De la 1 iulie va fi disponibil certificatul verde pentru COVID-19. Acesta se descarcă de pe site-ul: certificat-covid.gov.ro. Cei care întâmpină dificultăți se pot adresa unui call center. La frontieră se scanează codul QR conținut de fiecare certificat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro