Home Actualitate Radu Szekely, secretar de stat în Minist...
Actualitate

Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: Până în momentul de față avem 20 de cereri înregistrate pentru școli pilot

Până în prezent, circa 20 de unități școlare au depus cereri la Ministerul Educației pentru a deveni o școală pilot, spune Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației. Școlile pilot sunt unități de învățământ descentralizate, adică vin cu un…

Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: Până în momentul de față avem 20 de cereri înregistrate pentru școli pilot
Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: Până în momentul de față avem 20 de cereri înregistrate pentru școli pilot · Foto: Business Magazin

Până în prezent, circa 20 de unități școlare au depus cereri la Ministerul Educației pentru a deveni o școală pilot, spune Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației.

Școlile pilot sunt unități de învățământ descentralizate, adică vin cu un curriculum oferit de școală, proiectarea pe arii de învățare și nu pe discipline și curriculum la alegerea elevilor. Astfel, aceste școli decid singure cum grupează ariile de învățare și ansamblul proceselor educative și al experiențelor de învățare prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar.

”Până în momentul de față avem 20 de cereri înregistrate la Ministerul Educației pentru școli pilot. Dintre acestea, cele mai multe, circa jumătate, se referă la un proiect de curriculă elaborat conform metodologiei cadru, deci o pilotare curriculară. Sunt și propuneri care vizează niște aspecte mai punctuale, niște metode de lucru diferite, care nu se înscriu în ideea de școală-pilot, după părerea mea”, a spus Radu Szekely în cadrul unei dezbateri organizată de Societatea Academică din România (SAR). 

Încă din anul 2011, Legea educației naționale permite funcționarea unor școli-pilot, experimentale și de aplicatie. În anul 2020 au fost adoptate cele două acte normative necesare demarării procesului de pilotare, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 559 și Ordinul de ministru nr. 4811, însă nicio școală nu a început efectiv procesul de pilotare până în prezent.

”Motivul pentru care încă nu am demarat niciun proiect de școală-pilot este că nu vrem să creăm o formă fără fond. Analizele pe care le-am făcut arată că este nevoie de o finanțare pentru asta, este nevoie de niște schimbări legislative care să permită încadrări diferențiate ale oamenilor, de exemplu. Un liceu care vrea să piloteze un curriculum diferențiat și vrea să angajeze oameni pentru a face asta nu poate face acest lucru în afara normelor pe care le are la dispoziție prin Ministerul Educației, nu o poate face cu bani din alte surse pentru că legea nu o permite. Chiar dacă ar avea sponsorizări sau finanțări private, nu pot angaja personal didactic decât pe normele încadrate la Ministerul Educației”, a explicat Szekely.

Mai mult, secretarul de stat în Ministerul Educației spune că școlile pilot trebuie pregătite mai bine, iar factorii de decizie au așteptat să vadă și în ce măsură proiectul România Educată oferă posibilitatea de a descentraliza pilotarea.

”O școală pilot trebuie să piloteze niște schimbări mai de amploare care, ulterior, să fie scalate la nivel național”, mai spune Radu Szekely.

Consilierul prezidențial pe educație Ligia Deca spune că școlile pilot pot arăta dacă autonomia școlară este eficientă.

”Ideea școlilor pilot este și o modalitate de a pune în practică creșterea autonomiei școlilor, de a aduce decizia cât mai aproape de locul în care se întâmplă efectiv procesul educațional. Cred că școlile pilot ne pot arăta că autonomia școlară dă rezultate”, a spus Ligia Deca în cadrul aceluiași eveniment.

Planul Național de Redresare și Reziliență cuprinde și crearea a 60 de școli pilot care vor fi finanțate din fonduri europene. Școlile pilot presupun trei principii alternative la tipul clasic educațional, respectiv un curriculum oferit de școală, proiectarea pe arii de învățare, ci nu pe discipline și curriculum la alegerea elevilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună