Putin pune ochii pe uniunea economică din zona Eurasiatică
La 20 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, Vladimir Putin, prim-ministrul rus, își concentrează atenția pe un nou proiect: crearea unei "uniuni cvasi-Europene", formată din fostele state sovietice.
Deja primul pas a fost făcut cu un an în urmă, când a fost creată o uniune vamală între Rusia, Belarus și Kazakhstan, prin care au fost eliminate taxele și controalele vamale între granițele celor trei țări. Începând cu luna ianuarie a anului viitor, această uniune ar trebui să ia forma unui “spațiu economic comun”, în interiorul căruia circulația bunurilor, a forței de muncă și a serviciilor să fie gratuită. O asemenea piață comună ar fi formată și ar deservi 165 de milioane de oameni, adică 60% din totalul populației fostei Uniuni Sovietice.
În cadrul unui summit ținut la Moscova luna aceasta, primii miniștri ai celor trei state au stabilit o țintă și mai ambițioasă de atât – transformarea acestei grupări într-o “uniune economică Eurasiatică” până în 2013. Au existat discuții și asupra introducerii unei monede unice în acest spațiu.
“Acesta este cu adevărat un eveniment cu o semnificație geopolitică și interstatală deosebită. Pentru prima oară de la prăbușirea Uniunii Sovietice, a fost făcut un pas în vederea restabilirii ordinii economice și a legăturilor comerciale în spațiul post-sovietic”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Financial Times. Spre deosebire de alte încercări de a reunifica statele din spațiul sovietic, acest demers pare a fi primul cu șanse reale de reușită.
De asemenea, Putin a sugerat că odată ce spațiul economic comun va fi organizat, membrii săi ar trebui să înceapă discuțiile asupra unui acord comercial între acest spațiu și Uniunea Europeană. Este greu de crezut însă că acest lucru se va întâmpla, în condițiile în care Rusia se luptă de 18 ani să fie acceptată în Organizația a Mondială a Comerțului.
Recrearea legăturilor dintre fostele state sovietice este unul dintre cele mai vechi țeluri ale lui Vladimir Putin. În anul 2000, acesta a semnat un acord cu șase state pentru a crea Comunitatea Economică Eurasiatică sau EurAsEc. Proiectul arămas însă suspendat.
“Viziunea lui Vladimir Putin se apropie tot mai mult de crearea unei uniuni Europene în spațiul fostei uniuni Sovietice”, este de părere Lilit Gevorgyan, analist al companiei de conslutanță IHS Global Insight.
Uniunea vamală a adoptat bucăți din aquis-ul comunitar, corpul de lege Uniunii Europene, potrivit unui oficial rus. Unul dintre principalele avantaje ale acestei uniuni este de a stimula dezvoltarea afacerilor prin eliminarea barierelor comerciale. Ar putea ajuta, de asemenea, la reluarea legăturilor pe orizontală între industriile și întreprinderile care au fost afectate d eprăbușirea URSS. Kîrgîstan și Tajikistan și-au exprimat la rândul lor intenția de a face parte din această uniune. Vladimir Putin și-ar dori ca la acest spațiu să adere și Ucraina.