Putin: America este un parazit pe spinarea economiei mondiale
Statele Unite traiesc peste posibilitatile lor financiare, "ca un parazit pe spinarea economiei mondiale", iar dominatia dolarului in tranzactiile globale este o amenintare la adresa stabilitatii pietelor financiare, a declarat premierul rus Vladimir Putin.
“Gratie monopolului exercitat de dolar, SUA reusesc sa transfere o parte din problemele lor pe spatele economiei mondiale”, a spus liderul de la Kremlin, citat de Reuters. “Daca la ei are loc o disfunctionalitate de sistem, ea afecteaza pe toata lumea. Tari ca Rusia si China isi tin in dolari o parte semnificativa din rezervele valutare. Ar trebui sa existe si alte monede de rezerva”, a apreciat Putin, aflat intr-o tabara de vara a tineretului pro-Kremlin, grupat in organizatia “Nashi” (Ai nostri).
El a salutat compromisul la care s-a ajuns in Congresul SUA privind cresterea plafonului de indatorare, spre a evita intrarea tarii in incapacitate de plata incepand cu 2 august. “Slava Domnului ca au avut destula minte si responsabilitate sa ia o decizie echilibrata”, a comentat Putin.
Aparitia lui in tabara de vara a organizatiei Nashi, in
randurile careia premierul este cu mult mai popular decat
presedintele Dmitri Medvedev, ar putea fi interpretata drept o
avanpremiera a posibilei sale candidaturi la alegerile
prezidentiale din 2012, comenteaza Reuters, desi pana acum Putin nu
a facut nicio sugestie in privinta intentiilor sale pentru perioada
electorala – daca ar vrea sa revina la conducerea statului sau doar
sa-l sustina pe Medvedev pentru un al doilea mandat.
Camera Reprezentantilor a SUA, dominata de republicani, a aprobat
luni cresterea plafonului de indatorare cu pana la 2.400 de
miliarde de dolari pana in 2013 si reducerea cheltuielilor cu o
suma aproximativ similara in urmatorii zece ani. Plafonul de
indatorare pentru SUA va creste astfel la circa 16.300 de miliarde
de dolari. Senatul, unde majoritatea o au democratii, este asteptat
sa voteze cresterea plafonului de indatorare marti, dupa care
proiectul de lege va fi semnat de presedintele Barack Obama.