Home Actualitate Pulsul planetei: pot rețelele sociale să...
Actualitate

Pulsul planetei: pot rețelele sociale să prezică o epidemie de gripă?

În 2010, Hillary Clinton descria rețelele sociale drept „sistemul nervos” al planetei. Se pare că diferitele informații postate pe Twitter, Facebook, Flickr, Foursquare sau alte rețele, pot să ajute la conturarea de imagini relevante în ce privește construirea de statistici în aproape orice domeniu.

Pulsul planetei: pot rețelele sociale să prezică o epidemie de gripă?
Pulsul planetei: pot rețelele sociale să prezică o epidemie de gripă? · Foto: Business Magazin

Ca și orice alt “sistem nervos tânăr”, sistemul rețelelor sociale din întreaga lume crește și se dezvoltă. Analiza tweet-urilor de pe planetă poate să prezică gripa mai bine decât mijloacele tradiționale de statistică de la instituțiile publice din domeniul sănătății, potrivit The National Geographic. Iar analiza tweet-urilor din Indonezia a demonstrat că Twitterul poate fi folosit ca instrument de monitorizare în ce privește securitatea alimentară.

Jurnaliștii de la The National Geographic au fost inspirați de afirmația dnei. Clinton și au încercat să construiască o hartă cu cele mai active zone din punct de vedere al socializării în mediul online. Dacă pulsul planetei nu poate fi surprins încă la maximum, datele existente sunt totuși relevante, fiind furnizate de o majoritate importantă din populația lumii.

Informațiile prin care au fost construite aceste hărți sunt problematice deoarece sunt globale, dar confidențiale. Astfel, chiar dacă hărțile sunt publice, datele care stau la baza lor sunt secrete. “Proprietarii” social media sunt cei care furnizează informațiile de pe platformele lor, nu utilizatorii finali, potrivit concluziei la care s-a ajuns în studiul “The Politics of Twitter Data” al autorilor Cornelius Puschmann și Jean Burgess.

Ei au observat că deși accesul la Twitter.com, spre exemplu, este gratuit, utilizatorii finali au un număr limitat de tweet-uri pentru download. Pentru comparație, mai mult de 20 de milioane de tweet-uri au fost postate în timpul uraganului Sandy. Accesul la mai multe informații poate să coste sute de mii de dolari, aspect ilustrat și de autori în studiul lor : « doar participanții din zona corporate și regulatorii din piață – care au atât resurse intelectuale, cât și financiare – pot să participe”(la astfel de studii, n.r.). Iar asta înseamnă că “piața emergentă a informației va fi construită în acord cu interesele lor”. Prin urmare, rețelele de socializare în mediul online pot să ia pulsul planetei, dar doar câțiva “doctori”, reprezentanți ai elitelor, pot să obțină datele corecte.

Videoclipul prezintă modul în care “s-a văzut” uraganul Sandy, din 2012, pe Twitter.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună