Home Servicii financiare PUBLI-INTERVIU Paul Neagoe, Head of Vent...
Servicii financiare

PUBLI-INTERVIU Paul Neagoe, Head of Ventures în cadrul Superbet Group: „Cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că am acceptat oportunitățile noi de creștere de fiecare dată când le-am întâlnit”

La 30 de ani, Paul Neagoe a încercat deja și antreprenoriatul și a acumulat experiență în trei multinaționale, cel mai recent rol al său fiind cel de  Head of Ventures în cadrul Superbet Group. Care sunt sfaturile lui pentru tinerii…

PUBLI-INTERVIU Paul Neagoe, Head of Ventures în cadrul Superbet Group: „Cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că am acceptat oportunitățile noi de creștere de fiecare dată când le-am întâlnit”
PUBLI-INTERVIU Paul Neagoe, Head of Ventures în cadrul Superbet Group: „Cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că am acceptat oportunitățile noi de creștere de fiecare dată când le-am întâlnit” · Foto: Business Magazin

La 30 de ani, Paul Neagoe a încercat deja și antreprenoriatul și a acumulat experiență în trei multinaționale, cel mai recent rol al său fiind cel de  Head of Ventures în cadrul Superbet Group. Care sunt sfaturile lui pentru tinerii care își doresc un parcurs de carieră asemănător?

Care ar fi sfatul dvs. pentru un tânăr care vizează o poziție de leadership?

Să-și asume responsabilități cât de des posibil, în proiecte sau roluri care te scot din zona de confort. De multe ori, este reconfortant să rămâi profesional într-o zonă în care ai toate cunoștințele și experiența necesare pentru a performa la un nivel înalt, doar că pentru a evolua rapid și a te dezvolta, e necesar să găsești proactiv acele oportunități care te provoacă să înveți, să-ți asumi riscuri calculate, să progresezi și să te autoșlefuiești.

Ce credeți ca v-a ajutat cel mai mult în cariera profesională de până acum?

Cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că am acceptat oportunitățile noi de creștere de fiecare dată când le-am întâlnit, chiar dacă de cele mai multe ori au venit la pachet cu anumite sacrificii sau cu un simțitor efort suplimentar. Am reușit astfel să experimentez un număr mare de roluri și proiecte diferite care m-au ajutat să-mi dezvolt abilitățile în arii multiple.

Care sunt greșelile pe care le-ați făcut la început de carieră si pe care ați evita să le mai faceți acum?

Au fost momente în care, pus în fața unor decizii, nu am avut suficientă încredere în instinctul de moment și am supra-analizat fiecare opțiune disponibilă până când acestea au dispărut de pe masă. Probabil aș descrie această abordare ca o frică de greșeală, care m-a frânat, în anumite momente, din a învăța și experimenta mai mult.

Cum credeți că ar trebui ca tinerii manageri să se raporteze la greșeli, în general?

Cred că greșelile sunt singurul mod prin care poți evolua, atât  timp cât dedici suficiente resurse pentru a înțelege cauza acelor greșeli și modul în care acestea nu vor fi repetate. De obicei, greșelile sunt făcute când îți asumi responsabilitatea de a lua decizii, ceea ce în sine este un element critic pentru autoperfecționare.

Care sunt atributele pe care le observați la noile generații de angajați și cum pot fi acestea fructificate în munca din cadrul companiilor românești?

Cred că noile generații sunt din ce în ce mai dornice de experimentare rapidă, de rotații în multiple roluri și/sau companii. Pentru a fi competitive în goana pentru talent de top, cred că cele mai de succes companii trebuie să ofere tocmai asta – programe atractive de rotație care le pot oferi celor tineri o expunere largă în diferite departamente din organizație. Ieșiți de pe băncile universității, este poate dificil de înțeles pentru un tânăr modul de lucru în practică în diferitele roluri și departamente ale unei companii, astfel că un program standardizat de rotație poate fi cheia pentru a găsi combinația perfectă într-un rol.

Dvs. ați ales să vă construiți cariera în România și nu ați preferat un parcurs internațional – ce le-ați spune tinerilor manageri care se întreabă care sunt avantajele unei cariere acasă?

Sunt multe companii în România care oferă șansa de a munci într-un mediu de top, chiar cu o expunere internațională ridicată. Modul de lucru în firmele mari este deja fie hibrid, fie 100% la distanță, ceea ce îți oferă șansa de a experimenta munca într-un mediu internațional fără a părăsi România. Totodată, există multe domenii în România în care evoluăm foarte rapid față de piețe mai mature din Europa, iar acest lucru lasă loc tinerilor ambițioși să-și pună amprenta puternic asupra evoluției acestor firme.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună