PROTESTE la Roșia Montană: Aproximativ 500 de persoane cer începerea proiectului minier
Aproximativ 500 de persoane, angajați ai companiei Roșia Montană Gold Corporation și localnici din Roșia Montană, participă, marți, la un protest în centrul comunei, cerând începerea proiectului minier, acțiunea nefiind autorizată.
Circa 500 de persoane s-au adunat, marți, începând de la ora 10.00, în apropierea fostului sediu al Primăriei din Roșia Montană, solicitând începerea proiectului minier.
Unii dintre participanți poartă salopete de miner, fiind angajați ai companiei Roșia Montană Gold Corporation, iar alții sunt localnici care susțin proiectul minier.
Oamenii scandează lozinci precum “Vrem să muncim, nu să cerșim”, “Vrem locuri de muncă”, “Mineritul înseamnă locuri de muncă”.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, maiorul Cosmin Jurcoveț, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acțiunea de protest este spontană, nefiind autorizată, iar până în prezent nu s-au înregistrat incidente.
Pe de altă parte, zilnic la Roșia Montană sunt autorizate proteste ale opozanților proiectului minier, însă marți nu se desfășoară o astfel de acțiune.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro