Promovarea României ca destinație pentru investiții
Din când în când reprezentanții autorităților din România sau decidenții de politici economice ajung față în față cu investitorii străini, care iau pulsul diverselor economii în căutarea unor plasamente cât mai rentabile. Românii încearcă să-i convingă de performanțele economiei și ale sectorului financiar. Cât de convingători sunt?
Se întâmplă și la reuniunile anuale ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care a luat ființă și pentru a înlesni afluxul de investiții străine în țările ex-comuniste din Europa Centrală și de Est. ”Marketingul de țară“, promovarea României ca destinație pentru investiții, nu se face, însă, chiar în fiecare an. Nu s-a întâmplat anul trecut, la reuniunea BERD de la Londra, când România nu a avut un panel oficial de prezentare, dar s-a întâmplat în primăvara acestui an, în însoritul și mult încercatul de criză Cipru.
Reuniunea anuală a BERD, oportunitate uriașă de reclamă pentru țările mai puțin dezvoltate din regiune, în special în trecut, a rămas o ocazie de a ține aproape investitorii și de a-i informa în legătură cu evoluția economiei și avantajele competitive care fac diferența față de alte țări. Astfel de reuniuni sunt o ocazie de informare, networking și discuții one-to-one între mai marii finanțelor europene și investitori.
Punerile în scenă ale performanțelor economice se dovedesc utile, de altfel, câteodată, dacă ne gândim că ultimii ani au făcut unii investitorii să diferențieze mai mult țările pe baza performanțelor individuale în locul unui tratament la pachet. Iar România poate să fie un beneficiar al acestei schimbări de abordare având în vedere situația macroeconomică bună, creșterea economică solidă. Totodată, România poate să beneficieze în ochii investitorilor de un contrast favorabil în raport cu unele dintre țările vecine sau din regiune. România este în continuare dependentă de capitalurile străine atât pentru rostogolirea datoriei externe, cât și pentru finanțarea deficitului bugetar. Important este nu doar să atragem investitori, ci și ce fel de investitori.
După perioada de criză economică, în care pariul cel mare era îmblânzirea piețelor și investitorilor prin eforturi de austeritate menite să reducă deficitele bugetare și datoria publică, în ultimii ani s-a prefigurat mai mult ideea de revigorare a economiilor fără a distruge – prin derapaje periculoase – echilibrele restabilite cu multe sacrificii, dacă se poate și realizarea unor reforme structurale menită să amelioreze competitivitatea și mesaje mai mult sau mai puțin ”marketate“ care să câștige sau să păstreze încrederea investitorilor. Iar uneori este utilă coborârea din sferele macroeconomiei pe terenul economiei reale.
România a cunoscut o renaștere economică în ultimii ani, în timp ce economii mai dezvoltate din Europa avansează cu ritmuri mai lente. Datele economice și financiare suflă în pânzele optimismului afișat de oficialii români. |nsă, cu toate că există multe motive de optimism, inclusiv după creșterea economică neașteptat de bună din primul trimestru, de 5,7%, pot să apară nori din sfera bugetară care să întunece cerul optimismului, dacă nu vor fi găsite soluții de creștere a încasărilor bugetare și de compensare a deficitului bugetar. Important este să nu repetăm greșelile din trecut, când decidenții din mediul economic și politic se lăudau că ”economia duduie“ până când motorul a crăpat.
Revenind la reuniunea anuală a BERD – una dintre întâlnirile ritualice ale lumii financiare – guvernatori ai băncilor centrale din țările beneficiare și nonbeneficiare, miniștrii de finanțe și bancheri comerciali și investitori, au participat în acest an la evenimentul organizat la Nicosia, în Cipru, alături de alți oaspeți de rang înalt din finanțele internaționale.
România a fost bine reprezentată la nivel oficial la reuniunea BERD. Evenimentul, devenit deja tradițional, a adus în fața investitorilor oficialii ai BNR, ai Ministerului Finanțelor, ai Bursei de Valori București, dar și reprezentanții ai mediului de afaceri.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și CEO-ul BVB, Ludwik Sobolewski, au preferat să urmărească din sală prezentarea de țară.
Printre speakerii din panelul organizat de România pentru investitorii străini s-a aflat Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, care a prezentat într-o notă pozitivă politica monetară și evoluția sectorului bancar autohton, dând de înțeles că și cele două posibile motive de îngrijorare pentru investitori din anii trecuți – riscul legislativ și nivelul ridicat al creditelor neperformante – s-au temperat. ”Sistemul bancar din România a fost pe profit în ultimii doi ani, instituțiile de credit sunt bine capitalizate și lichide, iar banca centrală a asigurat stabilitatea prețurilor, stabilitatea financiară și stabilitatea cursului de schimb“, a explicat viceguvernatorul băncii centrale. Totodată, el a susținut că dobânzile aflate la minime istorice au stimulat creditarea în moneda locală, iar inflația este scăzută în România, fără să ajungem la deflație. Voinea a ținut să reamintească investitorilor că România nu a salvat băncile cu bani de la buget, fiind una dintre cele cinci țări membre ale UE care nu au folosit bani publici pentru a susține sectorul financiar de când a izbucnit criza economică.