Promovarea brandurilor românești la export ar putea genera întoarcerea în țară a unui profit multiplicat de sute de ori
Dezvoltarea brandurilor românești atât pe plan local, cât și pe piețele externe se traduce în final printr-un nivel de creștere mai ridicat pentru economie și printr-un nivel de trai mai bun pentru consumatorii autohtoni.
♦ Companiile au nevoie de sprijinul statului pentru a se extinde peste granițe.
Dezvoltarea brandurilor românești atât pe plan local, cât și pe piețele externe se traduce în final printr-un nivel de creștere mai ridicat pentru economie și printr-un nivel de trai mai bun pentru consumatorii autohtoni. Aceasta este una dintre concluziile desprinse în urma videoconferinței ZF Branduri românești – Valențele pozitive ale lui „made in RO“, organizată marți de Ziarul Financiar.
„Este important să avem branduri și produse care să iasă în afara țării, care să aducă bunăstare României. Promovarea brandurilor românești la export ar putea genera întoarcerea în țară a unui profit multiplicat de sute de ori“, a spus în cadrul evenimentului Eliodor Apostolescu, director general și acționar al Phoenix Y, producătorul pufuleților Gusto, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil. Compania e prezentă pe patru continente, în peste 35 de țări, dar pentru a ajunge aici a fost nevoie de mulți ani și multe investiții. „Am investit 12 ani până au început să apară primele rezultate.“
Din perspectiva Rucsandrei Hurezeanu, proprietarul producătorului de dermatocosmetice Ivatherm, cea mai importantă piață pentru fiecare brand este piața locală. Aici se învață primele lecții pe care orice business trebuie să și le însușească pentru a se dezvolta într-un mod sănătos și pentru a se putea extinde apoi în afara țării.
„Prezența pe piața locală reprezintă un proces de învățare prin care orice brand trebuie să treacă. Trebuie să vă concentrați atenția și să cuceriți piața locală și apoi va fi ușor de replicat modelul și în alte țări“, consideră Rucsandra Hurezeanu.
Brandul Ivatherm e prezent pe aproape 20 de piețe din toată lumea, din Orientul Mijlociu până în Asia.
Principala provocare pe piețele străine sunt banii necesari investițiilor, consideră Mircea Turdean, CEO al Farmec Cluj, cea mai mare companie din producția locală de cosmetice.
„Noi avem parteneri la export în 50 de țări, dar nu sunt nume de notorietate mare. Am avea nevoie de zeci de milioane de euro ca să investim în aceste țări. Dacă nu investim în marketing în fiecare piață în parte, e o mare problemă. Ținând cont de bugetele noastre, investiția noastră e graduală.“
Potrivit lui Ionuț Ilie, general manager Ice Cream în cadrul Unilever South Central Europe, companiile își construiesc singure un drum local sau internațional, cu multe sacrificii și mulți bani, dar dacă produsul pus pe piață este unul corect, atunci oamenii îl vor cumpăra.
Românii au început să perceapă produsele realizate local ca fiind mai calitative, mai gustoase decât orice altele care vin din import, potrivit celor mai recente studii.
„Brandurile românești stau fără nicio problemă la același nivel cu cele internaționale“, explică Tiberiu Dănețiu, director marketing, Auchan Retail România, unul dintre cei mai importanți jucători din comerțul local. Totuși, pe piețele externe „made in RO“ nu are aceleași valențe pozitive.
„Din păcate «Made in Romania» nu este un brand ca atare, cum e când spui «Made in Germany». În acest caz, «Made in Germany» ridică nivelul brandului. România încă nu este acolo. Dar sunt foarte multe companii românești și industrii care au reușit să impună un brand“, adaugă Ionuț Ilie.
Pentru asta ar fi nevoie de un ajutor din partea statului și de existența unor consuli pe probleme economice și comerciale.
Aceste funcții au fost desființate, potrivit lui Mircea Turdean, care propune ca acești angajați ai statului să fie plătiți precum oamenii de vânzări din companii, pe comision, ei fiind vitali în promovarea brandurilor românești peste hotare.
„Ar fi foarte util dacă am avea echipe de consilieri economici pentru promovarea brandurilor pe plan internațional. E drept, baza nu trebuie s-o așteptăm de la alții, ci trebuie să vină de la noi. Trebuie să ne facem businessul. Nimeni nu știe mai bine ca noi cum se vând produsele, cum ne putem adresa piețelor externe“, conchide Eliodor Apostolescu.