Home Actualitate Proiecte pentru fermele de familie: Câți...
Actualitate

Proiecte pentru fermele de familie: Câți bani ar putea primi cei interesați

Ministerul Agriculturii urmează să lanseze, începând cu mijlocul lunii iunie, o sesiune de depunere proiecte care se adresează fermelor de familie și prin care acestora li se acordă până la 50.000 de euro sprijin nerambursabil.

Proiecte pentru fermele de familie: Câți bani ar putea primi cei interesați
Proiecte pentru fermele de familie: Câți bani ar putea primi cei interesați · Foto: Business Magazin

 “Propunerea pe care Ministerul Agriculturii o lansează va da șansa micilor ferme de familie care vor aplica în cadrul programului să crească și să producă mai mult pentru piață, asigurând astfel un venit din ce în ce mai mare membrilor familiei care trăiesc din agricultură”, a declarat vineri într-un comunicat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

În cadrul sesiunii pentru care sunt alocate 50 milioane de euro vor fi finanțate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună