Proiect: Instituțiile publice pot acorda burse de creație pe proiecte de cultură scrisă
Parlamentarii USR și PNL au depus la Senat un proiect de lege care prevede că autoritățile publice și instituțiile pot acorda burse de creație pentru proiecte în domeniul culturii scrise. Proiectul de lege prevede drepturile beneficiarilor acestor burse, precum și îndatoririle celor care le oferă.
„Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot acorda, pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, burse de studiu, burse de creație, precum și granturi de studii și călătorie, în țară și în străinătate.”, se arată în proiectul de lege depus la Senat.
Forma în vigoare a legii prevede că a”autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot acorda, pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, burse de studiu, precum și granturi de studii și călătorie, în țară și în străinătate”.
Astfel, prin prezentul proiect de lege se introduce posibilitatea oferirii unei burse de creație.
Totodată, pe lângă alineatul unic modificat, proiectul de lege mai adaugă alte trei noi alineate articolului 10, care reglementează drepturile beneficiarilor dar și îndatorir
Potrivit alineatului 2, “drepturile patrimoniale ale operelor create în cadrul burselor de creație finanțate prin prezenta lege rămân la autorul beneficiar al bursei”. De asemenea, proiectului de lege alineatul 3 prevede că “autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, singure sau în parteneriat cu organizații nonguvemamentale cu profil cultural sau cu firme, pot organiza programe de rezidenție de creație în domeniul culturii scrise”. Al patrulea alineat introdus prevede că “bursele de creație pot acoperi: cazarea, utilitățile pentru spațiul de cazare, precum și un onorariu în bani, lunar sau pentru întreaga perioadă a rezidenței.”
Proiectul de lege a fost inițiat de 24 de parlamentari USR și PNL. Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect.