Proiect european de peste 22 mil. lei pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență ’’Dr. Constantin Opriș’’ Baia Mare
Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență ’’Dr. Constantin Opriș’’ Baia Mare, au accesat un proiect european de aproximativ 22,9 mil. lei (4,4 mil. euro), finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Sănătate, Prioritatea…
Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență ’’Dr. Constantin Opriș’’ Baia Mare, au accesat un proiect european de aproximativ 22,9 mil. lei (4,4 mil. euro), finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Sănătate, Prioritatea 3 – Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, ce presupune dotarea unității spitalicești cu echipamente care tratează pacientul critic cu patologie vasculară cerebrală acută. Perioada de implementare este de 17 luni, respectiv 29.04.2026-29.09.2027, potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Maramureș.
’’Prin proiect vor fi achiziționate echipamente esențiale, precum computer tomograf performant cu inteligență artificială, angiograf biplan, aparat de anestezie, echipamente de recuperare (exoschelet robotizat), sisteme moderne de monitorizare și diagnostic, precum și dotări pentru îngrijirea și siguranța pacientului. De asemenea, vor fi implementate soluții IT și sisteme de climatizare pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament și eficientizarea activității medicale’’, se arată în comunicatul de presă transmis de CJ Maramureș.