Programele de MBA prin ochii absolvenților. Alina Rusanu, Vimetco – Alro: Cel mai vizibil impact al programului nu fost într-o schimbare de job sau trecerea spre antreprenoriat, ci o transformare a modului în care îmi exercit rolul
În mediul de business local, programele de Executive MBA au devenit în ultimii ani un instrument tot mai utilizat de către manageri pentru consolidarea competențelor de leadership și pentru dezvoltarea unei perspective integrate asupra organizației. Dincolo de diploma obținută, absolvenții…
În mediul de business local, programele de Executive MBA au devenit în ultimii ani un instrument tot mai utilizat de către manageri pentru consolidarea competențelor de leadership și pentru dezvoltarea unei perspective integrate asupra organizației. Dincolo de diploma obținută, absolvenții vorbesc despre o schimbare de mentalitate, o rafinare a procesului decizional și o mai bună înțelegere a mecanismelor financiare, operaționale și strategice din spatele unui business.
Pentru unele cariere, impactul se traduce prin promovări sau tranziții în noi roluri. Pentru altele, efectul major se vede în modul în care liderii își exercită funcția, structurează echipele, gestionează riscurile sau contribuie la nivel de guvernanță corporativă. În toate cazurile, însă, punctul comun este același: programele de EMBA sunt percepute ca un cadru de maturizare profesională și de creștere a capacității de a opera strategic într-un mediu economic tot mai complex.
Un astfel de exemplu este parcursul Alinei Rusanu, director energy resources în cadrul Vimetco – Alro și absolventă a programului ASEBUSS Executive MBA 2025. Pentru ea, transformarea adusă de EMBA nu a însemnat un salt către antreprenoriat sau o schimbare de job, ci o recalibrare majoră a modului în care își exercită rolul profesional.
„Cel mai vizibil impact al programului EMBA nu a constat într-o schimbare de job sau trecerea spre antreprenoriat, ci într-o transformare profundă a modului în care îmi exercit rolul profesional. Programul m-a ajutat să îmi consolidez expertiza managerială, să capăt încredere în deciziile strategice și să îmi cresc vizibilitatea profesională”, a spus ea pentru ZF.
Această maturizare profesională s-a tradus și în responsabilități concrete
„Ca rezultat direct, am fost desemnată membru al Consiliului de Administrație al unei alte societăți, responsabilitate care reflectă maturizarea mea profesională și capacitatea de a contribui la nivel strategic. EMBA a reprezentat pentru mine o investiție reală în evoluția mea pe termen lung și în pregătirea pentru roluri de leadership la nivel înalt.”
Unul dintre elementele decisive ale experienței a fost expunerea la un mediu academic internațional. Pentru Alina Rusanu, interacțiunea cu profesori cu experiență globală, proiectele complexe și discuțiile aplicate cu colegi din industrii diferite au avut un rol major în dezvoltarea ei.
„Pentru mine, cel mai valoros aspect al programului a fost expunerea la un mediu academic internațional, prin parteneriatul ASEBUSS cu Georgia State University, Atlanta, și networking-ul cu profesioniști din industrii diverse. Discuțiile aplicate, proiectele complexe și abordarea practică a profesorilor m-au ajutat să îmi dezvolt gândirea strategică, să iau decizii fundamentate și să privesc businessul integrat, din perspectivă financiară, operațională și organizațională. Aceste elemente au contribuit direct la maturizarea mea profesională și la pregătirea pentru roluri de leadership și guvernanță corporativă”, a detaliat ea.