Home Actualitate Profitabilitatea Grupului TeraPlast, în...
Actualitate

Profitabilitatea Grupului TeraPlast, în creștere cu 76% în primul trimestru

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc, a înregistrat o creștere de 76% a EBITDA în primul trimestru, comparativ cu trimestrul 1 al anului trecut, până la 13,2 milioane de lei, ca urmare a creșterii cu 34% a cifrei de afaceri, precum și pe fondul măsurilor de îmbunătățire a profitabilității implementate de companiile din Grup.

Profitabilitatea Grupului TeraPlast, în creștere cu 76% în primul trimestru
Profitabilitatea Grupului TeraPlast, în creștere cu 76% în primul trimestru · Foto: Business Magazin

Creșterea cifrei de afaceri a Grupului de la 131 de milioane lei, la 175 de milioane lei a fost organică, generată pe de o parte de creșterea pieței, iar pe de altă parte de o atenție sporită acordată funcției comerciale.

Cea mare mare creștere, cu 18,6 milioane de lei, a fost înregistrată de Wetterbest, ca urmare a măsurilor implementate de echipa condusă de directorul general Marian Pîrvu, care s-a alăturat companiei la începutul acestui an. Cifra de afaceri a companiei  a depășit 44 milioane de lei în trimestrul 1, față de 25,5 milioane de lei în aceeași perioadă din 2018.

Compania TeraPlast a înregistrat un avans al cifrei de afaceri de 17,5 milioane de lei, pe fondul demarării lucrărilor de infrastructură apă și canal finanțate cu fonduri europene. Odată cu creșterea volumelor, precum și ca efect al măsurilor de eficiență operațională, EBITDA companiei a crescut la 5,7 milioane de lei, cu 39% mai mult față de primul trimestru din 2018.

Vânzările de panouri sandwich ale TeraSteel au crescut cu 8 milioane de lei în primul trimestru al anului, față de aceeași perioadă, în special prin creșterea înregistrată de către subsidiara din Serbia. Această evoluție se datorează dezvoltării bazei de clienți din zona Balcanilor, precum și consolidării relațiilor cu clienții existenți.

Grupul TeraPlast desfășoară în acest an proiecte de investiții care depășesc  23 de milioane de euro, pentru extinderea capacităților de producție și diversificarea portofoliului de produse.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună