Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureați ai premiului Nobel pentru economie

„Mulți dintre colegii mei actuali și-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate și pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu știam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

El mărturisește că a descoperit cercetarea, așa cum este ea înțeleasă în universitățile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obținut o bursă în Franța, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut șansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet și Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurența cu ceilalți studenți era acerbă, însă era foarte motivat să reușească și, în contrast cu viața sa de student din România, unde în paralel cu școala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obținut diploma de master.

„La început a fost mai dificil și am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupație nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi și surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătățit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori și în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare și să predea seminarii studenților din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, așa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi și oamenii extraordinar de inteligenți, proiectele ambițioase, discuțiile bazate pe argumente tehnice, dar și programul de lucru flexibil. Așa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoția, în septembrie 2011.

După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford și l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ și inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur și simplu important ca un grup de oameni cu interese comune și abilități complementare să fie în același loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găsești întrebări interesante și relevante face parte din provocare.“

În timpul vizitei la Stanford, românul a reușit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primește și de ce?“, acesta îi mulțumește românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor și la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicațiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicații (cum ar fi piața admiterilor la școală, piața obținerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori piețe neobișnuite, în care nu există prețuri, cum ar fi piața care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în același domeniu și fiind la Stanford, am avut șansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărți și am avut o serie de discuții pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătățirea clarității expunerii“, povestește românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut șansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleași categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai și să te achiți de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferență foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deși categoriile de îndatoriri sunt aceleași, există o diferență calitativă substanțială între universitățile de top și restul universităților, iar această diferență e vizibilă în pregătirea studenților, în calitatea intelectuală a colegilor, cât și în eficiența suportului administrativ disponibil.“

Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deși citește cu plăcere, în principal articole și cărți tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou și relevant în domeniul meu de cercetare și prin care continuu să învăț zi de zi“. Ceea ce citește în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante și despre care este curios să afle mai multe, citește cărți scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulți termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoție, de a-ți lăsa imaginația liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experiențe, cărțile au cu siguranță rolul lor în formare și în viața fiecăruia dintre noi. „Știu o persoană care a învățat cum să se dea cu snowboardul învățând dintr‑un manual și care a devenit renumită pentru tehnică și coborârile sale. Pe de altă parte, știu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărți despre cum să devii milionar de ceva vreme și care încă așteaptă ca aceste cărți să le definească viitorul.“

Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de știință fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoașterii fără a ști dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul inițial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuția esențială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza și de a adapta modele și metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de rețele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce privește modul în care aceste rețele le permit utilizatorilor lor să partajeze informația în rețea.“

Drumul până la statutul de profesor la universități de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat și postura antreprenoriatului, dar și pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care își amintește cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilități și o anumită independență, „am înțeles imediat că munca mea avea valoare și era apreciată, ceea ce m-a motivat și mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuții de top la nivel mondial era „tânăr și puteam fi ușor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară și bărbie și au fost perioade în care aveam părul lung, o combinație care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aș fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinația actuală de ochelari și chelie este probabil mult mai puțin controversată.“