Producția industrială a României, cel mai important indicator pentru mersul industriei locale, a crescut în primele 8 luni cu 12,7 an/an. În august, industria a crescut cu 3% an/an, dar a scăzut cu 9,9% față de iulie 2021
Producția industrială a României, care face circa 20% din economie, a crescut cu 12,7% (serie brută) în primele opt luni din an comparativ cu perioada similară a anului trecut, susținută de industria prelucrătoare, care a bifat un avans de 13,7%…
Producția industrială a României, care face circa 20% din economie, a crescut cu 12,7% (serie brută) în primele opt luni din an comparativ cu perioada similară a anului trecut, susținută de industria prelucrătoare, care a bifat un avans de 13,7% și de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu o creștere de 12,3%, arată datele transmise miercuri de Institutul Național de Statistică.
În aceeași perioadă, INS apreciază că industria extractivă a scăzut cu 1,6%.
Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, industria a înregistrat un avans de 13,1% comparativ cu perioada ianuarie-august 2020, ca efect al creșterilor înregistrate în industria prelucrătoare (plus 13,2%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat ( plus 12,4%).
Industria extractivă a scăzut cu 2,1%.
(Sursa: INS)
În luna august 2021, producția industrială (serie brută) a crescut cu 3% față de august 2020, ca efect al creșterilor înregistrate de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (plus 7,4%), industria prelucrătoare ( plus 2,5%) și industria extractivă (plus 0,5%)
Comparativ cu luna iulie 2021, industria a înregistrat o scădere de 9,9% (serie brută), trasă în jos de industria prelucrătoare (minus 11,4%), de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (minus 4%) și de industria extractive (minus 1,6%).
Indicii producției industriale descriu evoluția industriei pe total, pe secțiuni – industria extractivă, prelucrătoare și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, pe diviziuni CAEN, precum și pe marile grupe industriale.
