Home Actualitate Producătorul de mobilă Lem's a ajuns la...
Actualitate

Producătorul de mobilă Lem's a ajuns la afaceri de 76 de milioane de lei în primul trimestru

Lem’s, rețeaua de mobilă produsă la fabrica Lemet din Prahova, a înregistrat, în primele 3 luni din 2017, afaceri de 76 milioane de lei, în creștere cu 3 % față de aceeași perioadă a anului trecut.

Producătorul de mobilă Lem's a ajuns la afaceri de 76 de milioane de lei în primul trimestru
Producătorul de mobilă Lem's a ajuns la afaceri de 76 de milioane de lei în primul trimestru · Foto: Business Magazin

Campania de reduceri, soluțiile de finanțare în rate fără dobândă și noile produse de mobilier care au intrat în portofoliul curent Lemet la sfârșitul lui 2016 și începutul lui 2017, au stimulat vânzările în această primă parte a anului.

Românii preferă culorile deschise (cappuccino lucios, bej cubanit, alb lucios) când vine vorba de bucătării, optează pentru culoarea wenge în combinație cu cappuccino și fronturi super lucioase la livinguri, iar la dormitoare preferă liniștea și atmosfera destinsă pe care o oferă culoarea salcâm ciocolată.

În prezent rețeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel național, aproximativ 70.000 mp de retail amenajați în aproape toate județele țării. Pe platforma Lemet de la Brebu și în rețeaua națională de magazine Lem’s activează peste 1.350 de angajați.

Fabrica Lemet din Brebu a fost înființată în 1991, în prezent halele de producție și depozitare acoperă o suprafață de peste 40.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producție sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună