Probleme pentru Marriott, cel mai mare operator hotelier din lume: Peste 20.000 de angajați își anunță prezența la proteste împotriva unor practici ale companiei
Mai mulți angajați ai Marriott International, printre care și cameriste și alți angajați ai hotelurilor, desfășoară astăzi un protest masiv, potrivit Fortune. Muncitorii sindicalizați ai lanțului hotelier vor intra în negocieri contractuale și susțin că rolul protestelor este de a…
Mai mulți angajați ai Marriott International, printre care și cameriste și alți angajați ai hotelurilor, desfășoară astăzi un protest masiv, potrivit Fortune.
Muncitorii sindicalizați ai lanțului hotelier vor intra în negocieri contractuale și susțin că rolul protestelor este de a aduce în lumina publică abuzuri sexuale și violență la locul de muncă.
Mii de oameni iau parte la cel mai mare protest din industrie, în Honolulu, San Francisco, Boston, Los Angeles, Seattle, Philadelphia, San Diego și San Jose.
Muncitorii nesindicalizați au anunțat că vor lua și ei parte la demonstrații ca semn de solidaritate.
Peste 20.000 de angajați ai Marriott sunt reprezentați de sindicatul Unite Here. În contextul în care negocierile de contracte se apropie, contractele a 12.000 de angajați se vor termina până la sfârșitul anuui, spune secretarul de presă al sindicatului Unite Here, Rachel Gumpert pentru USA Today. „Este un moment incredibil de exprimare publică ceea ce întâlnim acum față de Marriott”, spune Gumpert.
„Nu cred că Marriott vrea un mediu de lucru ostil, dar câteodată trebuie să forțezi oamenii pentru a face lucrul potrivit”, spune D. Taylor, președintele Unite Here.
Un purtător de cuvânt al Marriott a refuzat să comenteze pe baza problemelor ridicate de sindicat. „În timp ce procesul de negociere înaintează, Unite Here și câțiva dintre membri sindicatului vor iniția demonstrații pentru a-și exprima perspectivele cu privire la probleme importante. Marriott este o companie care apreciază contribuțiile tuturor asociațiilor și respectăm dreptul oamenilor de a-și exprima opiniile”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei pentru USA Today
Marriott a devenit cel mai mare lanț hotelier din lume în 2016, prin achiziția Starwood pentru 13,6 miliarde de dolari. Peste 30 de branduri precum Ritz-Carlton, Westin și Sheraton, sunt acoperite de tutela Marriott International care are în total peste 1,2 milioane de camere în 127 de țări și teritorii.