Problema datoriei publice începe să explodeze: ori se fac corecțiile acum, cu pierderile politice de rigoare, ori înghețăm salariile și pensiile, stopăm creșterea economică și vindem gazele din Marea Neagră și activele de stat la discount

Săptămâna trecută, pe lângă strângerea de mână a președintelui Nicușor Dan cu Donald Trump la Washington, intră sau nu FCSB în play-off, un alt subiect care a făcut Breaking News a fost cel legat de creșterea datoriei publice la peste 60% din PIB, un nivel considerat de alarmă.

Conform datelor prezentate cu întârziere de Ministerul Finanțelor, la finalul lunii noiembrie 2025 datoria publică a României a ajuns la 1.121,4 miliarde de lei, reprezentând 60,2% dintr-un PIB de 1.862,2 miliarde de lei, neactualizat.

Având în vedere că și în luna decembrie am acumulat deficit bugetar, când vor veni datele pe tot anul 2025 nivelul datoriei publice va fi mai mare.

Din această datorie, 516 miliarde de lei este datorie în lei și 512 miliarde de lei este datorie în euro – 490 de miliarde de lei și dolari – 112 miliarde de lei.

Conform execuției bugetare pe 2025, dobânzile plătite anul trecut în contul datoriei publice au fost de 50,4 miliarde de lei, reprezentând 2,6% din PIB, la un PIB de 1.909 miliarde de lei.

La un nivel de peste 60% din PIB al datoriei publice ar fi trebuit să intre în acțiune un plan de corecție, de gestionare și chiar reducere a datoriei publice, conform legii, dar din păcate nu există așa ceva.

Săptămâna trecută, în conferința de prezentare a raportului privind inflația, care în continuare este mare, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a comentat pe seama creșterii datoriei publice la un nivel de peste 60% din PIB, susținând că trebuie să existe corecții pentru că România este expusă la împrumuturi externe pentru finanțarea acestei datorii și nu prea este bine să umbli așa de des prin afară după împrumuturi. Deja România este cel mai mare vânzător de obligațiuni în euro din regiune depășind chiar Polonia, o țară mult mai mare și mult mai puternică.

Problema este că piața internă nu poate acoperi în integralitate necesarul de finanțare al Ministerului de Finanțe, adică finanțarea deficitului bugetar anual curent plus refinanțarea datoriilor care ajung la scadență și care trebuie rostogolite pentru că nu sunt suficienți bani pentru a le plăti. Spre exemplu, în acest an Ministerul de Finanțe are un necesar de finanțare de 260-275 de miliarde de lei, în lei și valută, ceea ce este destul de mult. Finanțarea în valută este mai ieftină, dar te expui și mai mult pieței externe, în timp ce finanțarea în lei are un cost mai mare, dar este luată la nivel local.

Problema este că această datorie publică, care se regăsește cu dobânzile aferente în bugetul anual al României, crește într-un ritm accelerat, numai anul trecut datoria având o creștere de nu mai puțin de 5,4% din PIB până în noiembrie, plus ce va veni și din decembrie.

Iar dobânzile care trebuie plătite anual pentru datoria de până acum plus datoriile care vor veni, pentru că avem deficit bugetar în fiecare an, cresc exponențial.

Dacă anul trecut am ajuns să plătim dobânzi de 2,6% din PIB, în viitor vom plăti 3-4% din PIB anual numai dobânzi.

Bugetul nu-și poate permite să plătească la nesfârșit această creștere (atât a cheltuielilor cu dobânzile cât și creșterea nominală) lună de lună, a datoriei publice.

Piețele financiare nu ne vor împrumuta la nesfârșit, chiar dacă plătim cele mai mari dobânzi din zonă. La un moment dat se va scurtcircuita și acest lucru.

Problema este că în acest moment creșterea datoriei publice, creșterea cheltuielilor cu dobânzile nu pot fi oprite.

Economia, adică PIB-ul, are o încetinire vizibilă de creștere, cheltuielile bugetare sunt extrem de rigide și niciun partid din coaliție nu ar accepta reducerea salariilor și a pensiilor, de cheltuielile cu bunuri și servicii nu prea poți să te atingi că acolo sunt banii partidelor și a sistemului, iar dacă tai din investiții nu mai ai nici bruma de creștere economică care este acum.

Dacă crești taxele și impozitele, acest lucru afectează consumul, investițiile, pleacă banii din țară, iar economia intră în recesiune, așa cum s-a întâmplat în ultimele două trimestre de anul trecut.

Partidele care alcătuiesc coaliția de guvernare – PSD, PNL, UDMR, USR –  își petrec timpul încercând să-l facă pe premierul Ilie Bolojan inamicul public numărul unu și principalul autor al recesiunii în care am intrat, asta în timp ce își dau reciproc la picioare sperând să nu fie asociați cu criza economică, așa cum percepe publicul situația actuală.

Nu știu dacă cineva își mai amintește că la finalul annului 2024 guvernul Ciolacu, format din PNL și PSD, a negociat cu Comisia Europeană Planul Bugetar-Structural pe termen mediu, care ar fi trebuit să fie planul de ajustare a deficitului bugetar al României și readucerea lui la un nivel de 3% din PIB în 2030-2031. Asta ca să nu pierdem fondurile europene și finanțarea de pe piețele internaționale, fără de care suntem morți.

Deja România a deraiat chiar din primul an al Planului – 2025 -, înregistrând o creștere economică extrem de redusă de numai 0,6% din PIB, față de 2,5% cât era în plan, iar datoria publică deja a trecut de 60% din PIB în 2025, când ar fi trebuit ca acest lucru să se întâmple abia în 2027.

Oricine ar veni la Palatul Victoria, alt premier, altă coaliție, alte partide, se vor trezi cu aceleași cifre pe masă.

Datoria publică a României începe să constituie o mare problemă, pentru că ea crește odată cu deficitele bugetare, la care se adaugă dobânzile mari care sunt plătite. Și nimeni nu acceptă să împrumute România la dobânzi mai mici decât Polonia sau chiar Ungaria, pentru că riscul asociat României este mult mai mare, cel puțin așa cred analiștii externi și agențiile de rating.

Datoria publică și nivelul anual al dobânzilor care trebuie plătite reprezintă o mare problemă și pentru că se interpune cu necesitatea reducerii deficitului bugetar.

Ca România să ajungă la un deficit bugetar de 3% din PIB la nivelul anului 2030, adică în cinci ani, ar trebui să aibă surplus primar, adică cheltuielile să fie egale cu veniturile, dacă nu chiar mai mici, ceea ce pare acum imposibil.

Anul trecut, cu toată înghețarea de pensii și salarii și majorarea TVA și a accizelor, bugetul a avut un deficit primar de 5% din PIB. Diferența până la 7,65%, cât a fost deficitul bugetar total, o reprezintă cheltuielile cu dobânzile, care au fost de 2,6% din PIB, un nivel extrem de ridicat.

Cum poate să obțină Guvernul, indiferent de numele lui, un surplus bugetar primar în condițiile în care bugetul este extrem de rigid, nimeni nu vrea să taie cheltuielile, nimeni nu vrea să facă reduceri de personal, niciun partid nu vrea să schimbe ceva, iar la nivel de venituri, dacă mai crești taxele și impozitele, economia nu se duce în recesiune, ci într-o scădere economică peste noapte.

Nicolaie Chideșciuc, unul dintre cei mai cunoscuți economiști români, mai ales că lucrează la Londra pentru JP Morgan, cea mai mare bancă americană, ne-a reproșat nouă, Ziarului Financiar, că scriem prea puțin despre problema datoriei publice a României, într-o evoluție a ei în următorii ani (ca să atragem atenția), când România are toate șansele să intre într-o criză dacă nu face ceva acum.

Ca să ajungi la surplus primar de 3%-4%-5% din PIB – din care să scazi cheltuielile cu dobânzile de 2%-3%-4% din PIB și să ajungi la un deficit bugetar total de 3% din PIB – trebuie să ai o evoluție spectaculoasă a veniturilor sau o reducere la fel de spectaculoasă a cheltuielilor, ceea ce pare imposibil acum.

Ori să găsești venituri suplimentare extrabugetare – cum ar fi veniturile din gazele din Marea Neagră, vânzarea unor active de stat (acțiuni la companiile de stat, proprietăți) – ca să poți să reduci din soldul datoriei, ca să nu mai crească atât de rapid.

Oricum, strângerea bugetului de acum, respectiv încercarea de a reduce deficitul bugetar de la 7,65% din PIB în 2025 la 6,2% din PIB în acest an, și tot așa până ajunge la un deficit bugetar de 3% din PIB peste cinci ani, este un efort considerabil, care afectează nu numai bugetul, ci și economia și nu în ultimul rând echilibrul politic și social.

Indiferent de cine va fi la Palatul Victoria, tare mi-e teamă că se va izbi de problema datoriei pulice și nu prea va avea de ales, pentru că nu vor mai fi soluții și variante pe masă decât ajustări mari și dureroase.

Ilie Bolojan este un premier de sacrificiu, de austeritate, dar tare mi-e teamă că și următorii premieri vor fi la fel și nu se vor înghesui prea mulți să vină la Palatul Victoria.