Home Special Problema cu care se confruntă mii de oam...
Special

Problema cu care se confruntă mii de oameni din România, unii dintre ei chiar fără să știe. Stresul zilnic și stilul de viață agitat contribuie la aceasta

Stresul zilnic, stilul de viață agitat și întârzierea momentului de concepere a unui copil sunt cele mai frecvente probleme asociate cu infertilitatea, care scot din buzunarul cuplurilor din România până la 10.000 de euro pentru proceduri de fertilizare. Cum a…

Problema cu care se confruntă mii de oameni din România, unii dintre ei chiar fără să știe. Stresul zilnic și stilul de viață agitat contribuie la aceasta
Problema cu care se confruntă mii de oameni din România, unii dintre ei chiar fără să știe. Stresul zilnic și stilul de viață agitat contribuie la aceasta · Foto: Business Magazin

Stresul zilnic, stilul de viață agitat și întârzierea momentului de concepere a unui copil sunt cele mai frecvente probleme asociate cu infertilitatea, care scot din buzunarul cuplurilor din România până la 10.000 de euro pentru proceduri de fertilizare. Cum a evoluat această nișă a sănătății în România?

În ultimii ani, rata fertilității a scăzut, în 2019 fiind înregistrată a doua cea mai mică valoare din ultimii zece ani. Doar 35 de copii s-au născut la 1.000 de femei cu vârsta fertilă cuprinsă între 15 și 49 de ani în 2019, arată datele Institutului Național de Statistică. În oglindă, vârsta la care femeile aleg să fie pentru prima dată mame a crescut în ultimii zece ani, de la 26 de ani în 2010, la 27,4 ani în 2019, mai arată statistica.

„Principala cauză este că foarte multe femei acum își amână dorința de a obține o sarcină până la o vârstă mai avansată și fertilitatea femeii odată cu vârsta scade în mod natural. Se trezesc la o vârstă avansată cu o rezervă ovariană redusă și atunci devine foarte dificil să obții o sarcină. Pe al doilea loc sunt infecțiile, care sunt asociate cu infertilitatea”, spune medicul ginecolog Alina Ursuleanu. Ea a explicat că infertilitatea în cazul cuplurilor este împărțită între femei și bărbați și a observat în ultimii ani o creștere a problemelor de concepere a copiilor în rândul pacienților săi.

„La bărbat (infertilitatea – n.red.) este asociată cu stresul, cu fumatul, abuzurile de orice fel. Și poluarea este incriminată, dar este greu de stabilit”, a mai explicat medicul ginecolog.

Implicații psihologice

Odată cu problemele de infertilitate, cuplurile trebuie să gestioneze și factorii psihologici cum este stresul, care afectează cei doi parteneri, în mod diferit însă. Psihologul Cristiana Haica a explicat că în timp ce femeile tind să vorbească despre problemele lor, în cazul bărbaților, stresul infertilității se vede în mod diferit.

„Femeile sunt mai volubile, mai sociabile și se exprimă mai mult. De aceea pare că femeile sunt mai afectate, dar și bărbații sunt în egală măsură afectați de stresul infertilității. Infertilitatea are proporții egale, deci cumva unul dintre membrii cuplului este afectat de infertilitate. În special în situațiile de infertilitate masculină, dar și mixtă, bărbații sunt extrem de afectați”, a spus Cristiana Haica.

Iar faptul că bărbații nu vorbesc despre problemele de infertilitate îi afectează la un nivel mai profund decât pe partenerele lor, mai ales la nivel de identitate și stimă de sine.

Problemele psihologice generate de infertilitate sunt în spectrul tulburărilor depresive și anxioase, iar cele mai predispuse la aceste afecțiuni de natură emoțională sunt cuplurile care au încercat de mai multe ori, fără success, reproducerea asistată prin proceduri medicale cum este și fertilizarea in vitro.

Pe agenda autorităților

Și autoritățile au încercat să gestioneze problema infertilității, oferind decontare pentru procedurile de fertilizare in vitro. București a fost primul oraș care a demarat proiectul „O șansă pentru cuplurile infertile” – FIV1 și FIV2, finanțând integral procedura de fertilizare in vitro în perioada 2018-2020.

Început în iunie 2018, până la sfârșitul aceluiași an cele 1.000 de locuri anunțate de primăria Capitalei au fost ocupate integral. În perioada 2019-2020 au fost 2.000 de locuri ocupate, arată datele Administrației Spitalelor din București (ASSMB).

„În proiectul FIV1 au fost 1.000 de aplicanți înscriși și tot atâtea dosare aprobate, iar în proiectul FIV2 sunt 2.000 de aplicanți înscriși, iar până în prezent au fost aprobate 1.420 de dosare, restul fiind încă în perioada de evaluare”, arată datele ASSMB.

În urma celor două proiecte, FIV1 și FIV2, s-au născut 506 copii, iar 118 sarcini sunt în evoluție. Bugetul pentru cele două programe a fost de 41 de milioane de lei, iar fiecare cuplu beneficiar a primit 13.800 de lei pentru procedurile de fertilizare.

Investiții private

Agenția Națională de Transplant (ANT) este instituția care acreditează activitatea de reproducere umană asistată. Din datele ANT, o singură unitate publică – Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Panait Sârbu din București, este acreditată pentru procedura de fertilizare, restul fiind unități private. Sunt 27 de unități private acreditate de ANT, iar cea mai recentă aprobare a primit-o rețeaua Regina Maria, al doilea jucător din piața privată de sănătate.

„Regina Maria a primit foarte recent acreditarea pentru deschiderea primului Centru de Fertilitate și FIV din rețea, care se află în cadrul Spitalului Regina Maria Cluj. Suntem pregătiți să începem primele tratamente pentru infertilitate, inclusiv FIV. Conform unuia dintre puținele studii disponibile, lupta cu infertilitatea afectează 15% din cuplurile cu vârsta reproductivă. Asta înseamnă că 1 din 6 cupluri nu reușește să obțină natural o sarcină și are nevoie de tratament”, au transmis reprezentanții rețelei Regina Maria.

Clujul este orașul în care rețeaua Regina Maria a investit masiv, deschizând un spital, o investiție greenfield de 18 mil. euro, iar în noul centru de fertilitate oferă pacienților servicii de la screening, la diagnostic, second opinion și intervenții.

„Numărul de probleme cu cauză masculină este același. Dar cu siguranță a crescut numărul de diagnosticări în cazul bărbaților. Până recent, femeile se investigau mai mult decât bărbații și erau dispuse să avanseze mult cu analize și chiar intervenții, căutând o cauză feminină, fără ca măcar să facă o spermogramă partenerului. Acum, protocoalele centrelor de reproducere uman asistată investighează în paralel ambii parteneri”, au mai transmis reprezentanții operatorului privat.

Costul unui pachet de fertilizare in vitro în cadrul rețelei Regina Maria pornește de la 2.350 de euro la 2.950 de euro, în funcție de problemele medicale ale cuplului. Dincolo de aceste costuri mai sunt și cele care țin de tratamente și investigații, care pot dubla sau tripla costul procedurii în sine.

Costul procedurilor de fertilizare, noua „monedă” de calcul în cuplu

Procesul de fertilizare in vitro se întinde pe mai multe luni, timp în care cuplul care vrea să conceapă un copil trece prin diverse investigații medicale, tratamente și alte cheltuieli suplimentare. Asociația SOS Infertilitatea, fondată de Nicole Brunel, numără peste 20.000 de membri într-un grup pe rețeaua Facebook, și vine în sprijinul femeilor care vor să înceapă procesul de fertilizare, însă nu pot susține costurile în integralitate.

Astfel, de Crăciun este organizată o tombolă în care premiile constau în participarea la o procedură de fertilizare gratuită, oferită de clinicile partenere. Așa a reușit și Alexandra Șerbu să înceapă procesul de fertilizare, în urma căruia a născut în urmă cu zece luni. Timp de patru ani însă tânăra a încercat diverse tratamente, proceduri, care au avut costuri financiare, dar și psihologice.

„Tratamentul a fost greu, atât psihic, fizic, financiar, eu având problemele de sănătate din trecut. Procedura a fost gratuită, de recoltare. Financiar este un cost, gratuitatea este de 3.000 – 4.000 de euro. Cheltuielile suplimentare, monitorizări, analize, tratamentul, au mai fost încă 7.000 de euro, medicamente, injecții, analize zilnice. O singură injecție m-a costat 5.300 de lei”, a spus Alexandra Șerbu. Costurile mari ale procedurii de fertilizare au fost susținute și de Oana, o tânără de 33 de ani care a încercat de cinci ori procedura, fără succes însă.

„Nu aveam nicio problemă de sănătate, așa au spus medicii. Am început să fac înseminări artificiale. După înseminări, a urmat fertilizarea in vitro. Am facut două proceduri la Wellborn, eșuate. Am mers la MedLife, același rezultat. Am mers la Columna. Patru fertilizări in vitro ne-au costat aproape 100.000 de lei în decurs de un an și ceva”, a explicat Oana.

Ea a precizat că va încerca în continuare să devină mamă, iar problemele de fertilitate au „sudat” mai mult relația de cuplu.

„Toate eforturile noastre au fost pentru FIV, calculăm banii câștigați în FIV-uri, tratamente și tot ce se poate, în ultimii doi ani noi pentru asta am trăit. Pentru mine nu are nimic material valoare dacă nu voi fi mamă”, a mai spus Oana.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună