Problema cea mai cumplită a lumii libere este că, după 200 de ani în care a fost idolatrizată, America nu mai este un leader

Este limpede azi că “secolul american” s-a închis. Luntrea a fost adusă la mal, banul a fost pus sub limba mortului, Caron este mulțumit.

Alegerea unui țicnit la Casa Albă a costat America pierderea supremației mondiale, nu economic, ci politic. Pierderea supremației politice este mai gravă de 1.000 de ori decât pierderea supremației economice. America nu va mai putea pretinde de aici înainte să ceară altora să respecte “democrația”.

Ce se întâmplă în America este cel mai grav atentat nu la democrația SUA, ci a lumii.

Pentru că zeci și zeci de ani Statele Unite au însemnat un model pentru lumea liberă.

Haide să ne uităm pe hartă. Câte democrații putem număra? Câți oameni din această lume pot să-și manifeste liber nemulțumirea față de politicile guvernelor lor? Câți oameni din lume pot spune, liber, că nu sunt mulțumiți de politica guvernului privind sănătatea, învățământul, politica privind angajările, starea infrastructurii? Doar un sfert din populația lumii. China, care se pregătește să ajungă prima putere economică mondială, este o dictatură odioasă; Rusia este o oligarhie odioasă. Sunt câteva oaze în lumea de azi: Uniunea Europeană, Marea Britanie, țările din nordul Europei, SUA, Canada, Australia. În mai mică măsură India, Japonia și Coreea de Sud. Atât! În rest, dacă ai deschis pliscul ești “pa”. Toate acestea la un loc nu înclină însă balanța binelui.

Cea mai gravă întrebare la care nu are nimeni un răspuns definitiv e: ce este “democrația”? Desigur că termenul vine greaca veche (“demos” și “kratos” – adică puterea poporului).

Și, de aici, gravele întrebări. De ce ar avea mai puțină dreptate americanii care au invadat ieri Capitoliul, decât francezii care au dat foc Bastiliei, în 1789?

Mintea omului este foarte ciudată. Noi învățăm în școală, de mici, că Cezar a fost un mare împărat/dictator roman. În școala pe care am făcut-o am învățat latina – atât cât am învățat-o – din scrierile lui. Noi știm că a fost ucis într-o într-o conspirație condusa de Brutus. Însă explicațiile se opresc aici. Nimeni nu ne mai spune în școală, că “marele” Cezar nu-i decât un ticălos și nici de ce războaiele fratricide au fost pornite pentru păstrarea republicii sau pentru întronarea împăraților.

În istorie a rămas însă Cezar, nu Brutus, apărătorul Republicii. Noi credem că Brutus a fost un ticălăs pentru că am citit și cităm din piesa lui William Shakespeare, „Iulius Cezar”: „Et tu, Brute?” Lumea liberă de azi ar trebui să-I fie recunoscătoare lui Brutus, nu lui Cezar.
ÎI rămân fidel lui Alexis de Tocqueville francezul care privea cu admirație America, acum 150 de ani. “Despre democrația în America” este una dintre cărțile esențiale ale literaturii politice. “Ce mișto este America” – aceasta este, în esență concluzia de judecată de mahala a lui Tocqueville. El scrie o apologie a instituțiilor democrate americane. Iată-le că rezistă, iar istoria pare să-i dea dreptate lui Tocqueville. Însă încă nu pare destul.

Mi se pare incredibil ce spun acum. Nu aș fi îndrăznit să scriu asta până ieri. Dar azi cred, pur și simplu că Uniunea Europeană trebuie să dea un semn clar și limpede de susținere a Americii, a democrației Americii. Că România care înseamnă sub 1% din PIB-ul Americii trebuie să susțină clar că spijină America. Repet, nu aș fi îndrăznit până acum două zile să scriu așa ceva.

Fie cu forța militară, fie prin puterea instituțiilor democratice, Statele Unite trebuie să rămână liderul lumii libere. Dacă Uniunea Europeană ar deveni o federație, ar putea prelua fanionul lumii libere. Dar asta nu se va întââmpla în zilele pe care eu le mai trăiesc pe acest pământ.