Prinsă la mijloc între un război cu mize imense și o criză energetică istorică Europa ratează o altă șansă de a-și aduna forțele și de a se pregăti pentru furtuna care vine, riscând mai mult ca niciodată dispariția

Eforturile lui Vladimir Putin de a folosi gazul rusesc ca armă geopolitică au devenit o amenințare și o problemă gravă pentru Europa. Cu toate acestea, Comunitatea Europeană nu pare să reușească să-și adune forțele în fața obstacolului comun, scrie Bloomberg.

Ultimul episod în care Uniunea Europeană a reușit să se coordoneze și să combată o criză a fost în 2020, atunci când a debutat pandemia de COVID-19. Șantajul energetic a lui Vladimir Putin – răspuns la sprijinul european pentru Ucraina – transmite o undă de șoc care va afecta diferit țările Europei, în funcție de depdența lor de gazele rusești.

Pentru a mai atenua din impactul creșterii galopante a prețurilor și pentru a-și ajuta oamenii să treacă cu bine iarna, guvernele Europei sunt gata să arunce în joc sute de miliarde de euro.

Într-o Uniune Europeană ideală, răspunsul fiscal la problema creșterilor de prețuri ar fi aproape automat. Sprijinul financiar ar fi direcționat imediat către cele mai afectate state, la care s-ar adăuga și o serie de scutiri de impozit pe venit și o amânare de plătire a ratelor, atât pentru businessuri cât și pentru gospodării.

În realitate, europenii sunt foarte departe de acest scenariu. La fel ca și în restul crizelor prin care au trecut, cele 27 de state membre s-au grăbit să vină cu o soluție scrisă pe genunchi pentru problema energetică a continentului.

Țări precum Franța, Italia și Spania au făcut presiuni pentru plafonarea prețurilor, prin care sperau să obțină o scădere pentru costurile propriilor importuri de gaze naturale lichefiate. Germania, la rândul său, a anunțat un program de 200 de miliarde de euro cu care și-a propus să atace problema prețurilor la energie. Piețele au reacționat la această neconcordanță prin creșterea costurilor de împrumut ale Italiei, unde povara grea a datoriei publice face ca cheltuielile suplimentare al guvernului să fie și mai greu de suportat.

Din fericire, există totuși o rază de speranță pentru Europa. Germania s-ar putea arăta deschisă la acordarea de împrumuturi din partea UE pentru guvernele aflate în dificultate, finanțate prin emisiuni comune de obligațiuni. Această strategie ar putea reduce ușor costurile ridicate pentru împrumuturi cu care trebuie să se confrunte țări precum Italia. Cu toate acestea, acest instrumente de ajutor este la ani lumină distanță de utilitatea și banii puși pe masă pentru redresarea țărilor afectate de pandemie.

Aceste jumătăți de măsură cu care Europa operează în mijlocul unei crize o face vulnerabilă în fața noilor provocări și o pune față în față cu o nouă criză a datoriilor externe. UE ar trebui să fie capabilă să creeze un fond permanent pentru a acorda împrumuturi cât și subvenții în situații de criză, cu proceduri clare privind utilizarea acelor bani, astfel încât țările membre să nu fie forțate să negocieze noi contracte la fiecare criză care apare.

În ultimă instanță, Europa are nevoie de o autoritate fiscală centrală, cu o sursă proprie de venituri pe care să le cheltuie atunci când este necesar pentru a atenua șocurile provocate de crizele ce pot apărea. Dacă nici pandemia, nici un război hibrid cu Rusia nu poate convinge UE să se gândească măcar la această soluție, este greu de imaginat ce ar mai putea să o facă. Cu cât Europa așteaptă mai mult, cu atât coeziunea și solidaritatea riscă să dispară și nimeni nu știe ce va veni în loc.