Principalii administratori de fonduri mutuale la finele lunii iulie: BRD AM deține un sfert din piață, urmat de BT AM, Raiffeisen AM, Erste și Goldman Sachs AM
BRD Asset Management și-a consolidat la 31 iulie 2025 poziția de lider în clasamentul celor mai mari administratori de fonduri de investiții din România, cu active de 7,7 mld. și o cotă de piață de 25,4%, de la 7,3 mld.…
BRD Asset Management și-a consolidat la 31 iulie 2025 poziția de lider în clasamentul celor mai mari administratori de fonduri de investiții din România, cu active de 7,7 mld. și o cotă de piață de 25,4%, de la 7,3 mld. lei și 25,1% cu o lună mai devreme, arată datele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF).
Urmează BT AM, parte a grupului financiar Banca Transilvania (TLV), unde activele de 6,5 mld. lei echivalează cu o cotă de 21,3%, iar pe locul trei se poziționează Raiffeisen AM, cu aproape 6 mld. lei sub gestiune și un procent de 19,7 din piață.
Imediat în afara podiumului găsim Erste AM, cu active de 5,4 mld. lei, la o cotă de 17,8%; compania este urmată de Goldman Sachs AM, cu 3,6 mld. lei și 11,8 procente.
„Piața fondurilor de investiții că este o oglindă foarte bună pentru sentimentul investitorilor din această perioadă (…) Fondurile de obligațiuni cu maturități scurte au fost cele mai căutate de investitori (în prima parte a anului – n.r.), fiind mai protejate de complicata situație politică. Dar pe măsură ce am înaintat în an și lucrurile s-au clarificat, fondurile de acțiuni au revenit destul de puternic din urmă”, spune Adrian Negru, CEO al Raiffeisen AM.
În partea de jos a topului se află Patria AM (active de 603 mil. lei; cotă de 2%), Inno Investments (316 mil. lei; 1%, Amundi AM (95,5; 0,3%), Globinvest (86 mil. lei; 0,3%), și Capital Point (45 mil. lei; 0,2%), conform AAF.
Indicele BET, de referință pentru Bursa de Valori București și întreaga piață locală de capital, a înregistrat o apreciere de circa 21% în primele șapte luni din an, marcând multiple maxime istorice pe timp de vară. BET-BK, de referință pentru administratorii de fonduri de acțiuni, a urcat cu 22,5% în același interval.
În iulie, intrările nete au totalizat 800 mil. lei la nivelul întregii piețe de asset management, cel mai ridicat nivel de anul acesta. Activele fondurilor deschise de investiții au depășit pragul de 30 mld. lei pe 31 iulie, marcând un maxim istoric pentru piața locală, în creștere cu aproape 15% de la început de an.