Home Actualitate Primele date exit-poll din ziua votului....
Actualitate

Primele date exit-poll din ziua votului. Rezultate alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Când aflăm cine ajunge în turul 2

UPDATE Se votează de mai multe ore în țară și de câteva zile în diaspora. Institutele ce realiează exit-poll-urile lucrează la foc continuu și colectează datele din teritoriu. Primele centralizări din teritoriu arată, potrivit unor surse, o luptă strânsă pentru…

UPDATE Se votează de mai multe ore în țară și de câteva zile în diaspora. Institutele ce realiează exit-poll-urile lucrează la foc continuu și colectează datele din teritoriu. Primele centralizări din teritoriu arată, potrivit unor surse, o luptă strânsă pentru turul 2 între mai mulți candidați ce sunt despărțiți la acestă oră de câteva procente. Situația strânsă din sondaje pare să se traspună și în ziua votului cu o cursă ce se va da pâna la închiderea urnelor.

Mediafax va publica rezultate EXIT-POLL ale primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Aici vei afla cine se va confrunta în turul doi pentru fotoliul de la Cotroceni. Imediat după închiderea urnelor, conform legii, vor putea fi publicate primele rezultate.

Pentru aceste alegeri, Biroul Electoral Central a acreditat patru instituții de sondare.

  • Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS
  • Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
  • The Center for International Reserch and Analyses
  • ARA Public Opinion SRL

Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării date de BEC, în imobilele în care funcționează secțiile de votare, în curțile acestora, în intrările în curți, în jurul sediilor secțiilor de votare, precum și pe străzi și în piețe publice până la o distanță de 500 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secțiile de votare.

VEZI AICI SITUAȚIA în timp real de la vot. Cum votează județele

Aproximativ 19 milioane de români sunt așteptați la urne duminică, 24 noiembrie, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Secțiile de votare din țară sunt deschise între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea prelungirii programului în cazul în care există persoane la coadă. În Diaspora, duminică marchează a treia zi de vot, procesul electoral din afara granițelor debutând vineri.
Pentru aceste alegeri prezidențiale Biroul Electoral Central a validat 14 candidaturi. Lista finală cuprinde 10 candidați susținuți de partide politice și 4 independenți.

  • Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România
  • George-Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor
  • Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat
  • Nicolae Ciucă – Partidul Național Liberal
  • Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România
  • Mircea-Dan Geoană – candidat independent
  • Ana Birchall – candidat independent
  • Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Națională
  • Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
  • Ludovic Orban – Forța Dreptei (Ludovic Orban s-a retras în favoarea Elenei Lasconi)
  • Călin Georgescu – candidat independent
  • Cristian Diaconescu – candidat independent
  • Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român
  • Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale

Alegeri prezidențiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi

Conform ultimelor sondaje, se anunță o luptă extrem de strânsă pentru un loc în turul doi între Marcel Ciolacu (PSD), George Simion (AUR), Elena Lasconi (USR), Nicolae Ciucă (PNL) și Mircea Geoană (independent).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună