Primavara vrajbei lor
Coalitia trece probabil prin cea mai dificila perioada de la inceputul anului, in special din cauza votului asupra perchezitiei la casele lui Adrian Nastase.
Coalitia trece probabil prin cea mai dificila perioada de la inceputul anului, in special din cauza votului asupra perchezitiei la casele lui Adrian Nastase.
Momentele penibile de martea trecuta din Camera Deputatilor, cu acuzele reciproce de tradare intre PD si PC-UDMR, fusesera deja precedate de un altul, cand la sedinta Consiliului de Conducere al Aliantei, liderul liberal Calin Popescu-Tariceanu nici macar nu s-a prezentat, lasandu-l pe Emil Boc – abia venit de la Cluj – sa-si consume frustrarea in fata li-beralilor si a presei si sa abandoneze si el sedinta. In lipsa celor doi, fruntasii Aliantei s-au straduit degeaba sa dea impresia de concordie. Dupa ce democratul Adriean Videanu a anuntat ca s-ar fi convenit ca despre legile sigurantei nationale sa se vorbeasca doar in spatele usilor inchise, a fost contrazis de liberalii participanti.
Vedeta saptamanii trecute a fost insa senatorul PD Marius Marinescu – acelasi care plecase in 2004 din PD cu tot cu WC-ul din sediu. Dupa ce l-a pus pe fuga, la propriu, pe vicepremierul George Copos la o sedinta a Comisiei juridice a Senatului si dupa ce s-a certat zgomotos cu liberalul Puiu Hasotti, Marinescu a fost implicat acum intr-o disputa fizica cu longilinul ministru liberal Bogdan Olteanu, pe care prezenta presei l-a salvat – dupa cum a marturisit acesta – de la o bataie in regula. Spiritele s-au aprins cu ocazia altui proiect de lege asupra careia coalitia nu se pune de acord, respectiv cel privind statutul Loteriei Romane.
In asemenea conditii, PD a inceput sa agite din nou stindardul anticipatelor, de data aceasta camuflat sub scenariul asumarii raspunderii Guvernului pentru votul uninominal. Experienta votului impotriva perchezitiei la Adrian Nastase i-a evocat liderului democrat Emil Boc un esec previzibil al proiectului de lege asupra votului uninominal, daca acesta ar fi supus dezbaterii parlamentare.
Analistii au decriptat insa aici o posibila capcana: avand in vedere lipsa de entuziasm a majoritatii parlamentarilor in acceptarea votului uninominal, o atare masura ar putea duce la caderea Guvernului si la convocarea unui scrutin anticipat. Nu e de mirare deci ca liderul PSD Mircea Geoana a profitat de ocazie ca sa-i invite public pe liderii Aliantei sa initieze rapid procedura de asumare a raspunderii, ca proba daca Emil Boc este un oportunist sau este si un om serios.