Primăria Timișoara investește 21,4 mil. lei în modernizarea infrastructurii în cartierul Blașcovici
Primăria Timișoara derulează un proiect de investiții de 21,4 mil. lei (aproximativ 4,3 mil. euro), TVA inclus, pentru modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici. În prezent, în zona Blașcovici există tronsoane de străzi degradate sau neasfaltate, fără trotuare sau…
Primăria Timișoara derulează un proiect de investiții de 21,4 mil. lei (aproximativ 4,3 mil. euro), TVA inclus, pentru modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici. În prezent, în zona Blașcovici există tronsoane de străzi degradate sau neasfaltate, fără trotuare sau prost delimitate și cu rețele vechi de apă și canalizare.
’’Prin acest proiect, primăria Timișoara modernizează infrastructura de cartier pentru a asigura locuitorilor condiții sigure, accesibile și adaptate nevoilor urbane actuale. Proiectul municipalității include, de asemenea, amenajarea de piste pentru biciclete pe străzile Taborului și Semicerc, precum și plantarea de arbori de talie mare la finalul lucrărilor. Intervențiile sunt realizate etapizat de Societatea de Drumuri Municipale (SDM)’’, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Timișoara.
În programul de modernizare a zonei Blașcovici sunt incluse străzile: Academician Aurel Bărglăzan, Amzei, Bachus, Corina Irineu, Eugen Todoran, Madona și Alexandru Cisman, Semicerc, Ștefan Nădășan, Taborului, Tacit, Umbrei și Vidin.