Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană de 100 mil. euro pentru construirea unui spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie
Primăria municipiului Brașov a depus o cererea de finanțare de 491,4 mil. lei (aproximativ 100 mil. euro), fără TVA, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru construirea unui spital clinic de boli infecțioase și pneumoftiziologie. Proiectul face parte…
Primăria municipiului Brașov a depus o cererea de finanțare de 491,4 mil. lei (aproximativ 100 mil. euro), fără TVA, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru construirea unui spital clinic de boli infecțioase și pneumoftiziologie. Proiectul face parte din Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică: I2.1 – Infrastructură spitalicească publică nouă.
’’Brașovul are o șansă foarte mare să ofere din 2026 aceleași condiții de spitalizare și tratament ca orice spital din Europa, cel puțin în cazul acestor specialități. Avem nevoie de un spital nou pe zona aceasta, în condițiile în care spitalul de infecțioase funcționează acum într-o fostă baie communală, iar spitalul de pneumologie, în niște foste vile turistice. Este un proiect care a trecut prin toate etapele de verificare, astfel că avem toate șansele ca spitalul să fie construit până la sfârșitul lui 2026’’, a spus Allen Coliban, primarul municipiului Brașov, într-un comunicat de presă.
Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri. Organizarea spațiilor va fi flexibilă, în așa fel încât anumite saloane să poată acomoda câte 2 paturi, în cazuri excepționale. Spitalul va avea un număr de 257 de paturi în regim de spitalizare continuă și 22 de paturi pentru structura de spitalizare de zi.