Primăria Brașov a accesat o finanțare europeană de 100 mil. euro pentru construirea unui spital de pneumologie și de boli infecțioase
Primăria Brașov a câștigat o finanțare europeană de 491,4 mil. lei (aproximativ 100 mil. euro), fără TVA, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru constuirea de la zero a unui nou spital de pneumologie și de boli infecțioase.…
Primăria Brașov a câștigat o finanțare europeană de 491,4 mil. lei (aproximativ 100 mil. euro), fără TVA, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru constuirea de la zero a unui nou spital de pneumologie și de boli infecțioase. Unitatea spitalicească este una dintre cele 27 de unități din țară care vor fi construite cu bani din PNRR.
’’Până în 2026 vom avea primul nou spital din Brașov. Avem nevoie de un spital nou pe zona aceasta, în condițiile în care Spitalul de Infecțioase funcționează acum într-o fostă baie comunală, iar Spitalul de Pneumologie, în niște foste vile turistice. Este vorba de o investiție de 100 de milioane de euro, acoperită din fonduri nerambursabile prin PNRR, care va deveni, astfel, cea mai mare investiție din județul nostru finanțată prin acest program’’, a declarat primarul Allen Coliban, primarul municipiului Brașov, într-un comunicat de presă.
Investiția face parte din proiectul Medical City, alături de spitalul regional, și urmează să fie dezvoltată în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului Brașov și a străzii Institutului. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri. Spitalul va avea un număr de 257 de paturi în regim de spitalizare continuă și 22 de paturi pentru structura de spitalizare de zi.
Capacitățile noului spital vor fi formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și tratament, un bloc operator de dimensiuni reduse și un centru de recuperare, medicină fizică și balneologie. Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru primiri urgențe, cu camere de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite, cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți).