Prima notă de plată. Rusia și Occidentul au dezgropat securea războiului economic
PÂNĂ NU DEMULT, OFICIALII DE LA KREMLIN CU GREU SE ABȚINEAU SĂ NU RÂDĂ, ÎNTREBAȚI FIIND DESPRE SANCȚIUNILE ECONOMICE IMPUSE DE OCCIDENT MOSCOVEI DUPĂ ANEXAREA CRIMEEI DE CĂTRE RUSIA, ÎN LUNA MARTIE. Opinia generală era că atâta timp cât toate…
PÂNĂ NU DEMULT, OFICIALII DE LA KREMLIN CU GREU SE ABȚINEAU SĂ NU RÂDĂ, ÎNTREBAȚI FIIND DESPRE SANCȚIUNILE ECONOMICE IMPUSE DE OCCIDENT MOSCOVEI DUPĂ ANEXAREA CRIMEEI DE CĂTRE RUSIA, ÎN LUNA MARTIE. Opinia generală era că atâta timp cât toate statele membre ale NATO își apără cu gelozie interesele economice, situația nu poate fi prea gravă.
Atitudinea lor s-a schimbat însă radical după ce Statele Unite și Europa au anunțat la jumătatea lunii iulie sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, ca reacție la agravarea conflictului din estul Ucrainei, iar președintele Vladimir Putin a dispus interzicerea totală, timp de un an, a importurilor majorității produselor alimentare din Uniunea Europeană și Statele Unite. Această interdicție se referă la carne de vită, porc, pasăre și pește, precum și la brânză, lapte, legume și fructe din SUA, UE, Australia, Canada și Norvegia.
Premierul Dmitri Medvedev a precizat că interdicția va putea fi ridicată dacă “partenerii noștri vor da dovadă de o abordare constructivă”, el explicând că toate aceste măsuri nu sunt decât un răspuns la sancțiunile occidentale, partea rusă nedorind o astfel de evoluție a situației.
Luni la rând, statele occidentale, în special Uniunea Europeană, au fost reticente să impună sancțiuni efective Rusiei, dar cei 28 de șefi de stat și de guvern au depășit luna trecută un prag psihologic și au optat pentru prima oară pentru măsuri care merg dincolo de țintirea unor lideri politici de la Moscova, interzicând afacerile cu companii ruse care contribuie la destabilizarea situației din Ucraina, în timp ce băncile europene pentru dezvoltare nu mai au voie să ofere împrumuturi companiilor din Rusia. Mai mult, marile bănci din Rusia, inclusiv Sberbank și VTB Bank, nu mai pot să contracteze finanțare pe piețele financiare europene, pe termene mai mari de 90 de zile.
Statele Unite au penalizat la rândul lor mai multe companii mari din Rusia, între care gigantul petrolier Rosneft, producătorul de gaze naturale Novatek, Gazprombank și fabricantul de armament Kalașnikov, aceste companii nemaiavând dreptul să împrumute bani de la instituțiile financiare americane sau să vândă obligațiuni pe termen mediu și lung unor entități care au legături de afaceri cu SUA.
Pentru companiile implicate, penalizările reprezintă o lovitură semnificativă, în condițiile în care a devenit dificil să atragă finanțare și pe piața din Rusia, din cauza retragerilor de capital din țară efectuate în ultimele luni de investitorii locali și străini.
RUȘII AR PUTEA FI CEL MAI MULT AFECTAȚI DE BLOCAREA IMPORTURILOR DE ALIMENTE DIN OCCIDENT.
Rusia, a opta mare economie a lumii, începuse să se confrunte cu probleme și înainte de introducerea sancțiunilor, iar FMI a redus estimarea de creștere a PIB-ului țării de la 1,3% la numai 0,2% pentru acest an și de la 2,3% la 1% pentru 2015.
Decizia lui Putin de a bloca importurile agricole din Europa și Statele Unite ar putea să afecteze cel mai mult populația din Rusia, din cauza creșterii prețurilor alimentelor, consideră Concepcion Calpe, economist la Organizația pentru Alimente și Agricultură a Națiunilor Unite.
Potrivit datelor UE, Rusia a fost anul trecut destinația a aproape 10% din exporturile de produse agricole ale Uniunii, iar principalii furnizori au fost Olanda, Germania, Polonia, precum și Statele Unite.

Prețurile alimentelor din Rusia, excluzând alcoolul, au urcat cu 9,2% în iulie, față aceeași perioadă a anului trecut, creșterea fiind peste avansul general al prețurilor, de 7,5%, care și el depășește ținta băncii centrale. Rusia este al cincilea mare importator de alimente la nivel mondial, realizând 2,7% din comerțul mondial, potrivit Organizației Mondiale a Comerțului, pe primele locuri aflându-se UE, SUA, China și Japonia. Importurile de alimente și materii prime agricole au valorat anul trecut 43,1 miliarde de dolari, din care achiziții de 36,9 miliarde de dolari din țări din afara Comunității Statelor Independente. Valoarea importurilor interzise este estimată la 25 de miliarde de dolari.
Rusia vrea să înlocuiască alimentele de import cu mărfuri autohtone și produse provenite din America Latină, China, Africa de Nord, Israel, Turcia și aliați din fostul bloc sovietic.
Unul dintre efectele blocării importurilor de alimente va fi și că moscoviții bogați vor fi nevoiți să uite de meniuri favorite precum steak-ul australian sau sushi-ul cu somon norvergian, sau vor plăti mai mult pentru înlocuitoare ale acestora.
Oamenii de rând, între timp, ignoră sau susțin interzicerea importurilor de alimente. Pentru Natalia Pavlenko, pensionară din regiunea autonomă Birobidzhan, reacția lui Putin față de Occident este prea slabă. Ea susține oprirea livrărilor de gaze către toate țările aflate pe lista lui Putin, întrucât interzicerea importurilor de alimente este în opinia ei insuficientă.
SANCȚIUNILE ÎMPOTRIVA RUSIEI PUN ÎN PERICOL 25.000 DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN GERMANIA.
Germania, cea mai mare economie europeană, a fost anul trecut cel mai mare furnizor de produse agricole al Rusiei, urmată de Olanda, Lituania și Polonia, conform Comisiei Europene, autoritățile avertizând că industria agricolă va fi afectată de pierderea exporturilor pe piața rusă, care au atins anul trecut 1,6 miliarde de euro.
Comitetul industriei germane pentru relații economice în estul Europei a avertizat deja că din cauza crizei pot fi puse în pericol până la 25.000 de locuri de muncă în Germania. Conform unui studiu realizat de Deutsche Bank, dacă economia Rusiei va fi lovită de recesiune, creșterea economiei germane ar încetini cu 0,5%.
La numai o zi după anunțarea noilor sancțiuni occidentale, biroul de comerț exterior germano-rus din Moscova a fost asaltat de telefoane din partea companiilor germane care fac afaceri cu SUA și Rusia. Camerele germane de comerț și industrie estimează că circa un sfert din companiile germane care fac afaceri în străinătate ar putea fi afectate, potrivit Der Spiegel. Includerea Rosneft pe lista sancțiunilor afectează mai multe companii germane. Compania de construcții Bilfinger întreține facilități ale Rosneft, în timp ce Siemens a obținut un contract de 90 de milioane de euro pentru furnizarea de turbine și generatoare. Șeful Asociației Europene a Companiilor Europene din Moscova, Frank Schauff, a spus că până la urmă ambele părți, ruși și europeni, vor pierde.