Home Actualitate Prima autostradă care trece munții: O as...
Actualitate

Prima autostradă care trece munții: O asociere de constructori din Turcia vor construi cel mai dificil tronson din autostrada Pitești Sibiu cu 28 mil. euro kilometrul

Astăzi, 7 februarie 2022, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, între Boița și Cornetu. Cu o lungime de 31,33 km, durata de proiectare și execuție a acesteia este de 5 ani și 6…

Prima autostradă care trece munții: O asociere de constructori din Turcia vor construi cel mai dificil tronson din autostrada Pitești Sibiu cu 28 mil. euro kilometrul
Prima autostradă care trece munții: O asociere de constructori din Turcia vor construi cel mai dificil tronson din autostrada Pitești Sibiu cu 28 mil. euro kilometrul · Foto: Business Magazin

Astăzi, 7 februarie 2022, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, între Boița și Cornetu. Cu o lungime de 31,33 km, durata de proiectare și execuție a acesteia este de 5 ani și 6 luni. Contractul este finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Ofertantul desemnat câștigător este ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S., cu prețul de 4.250.006.315,00 Lei fără TVA. Turcii au fost însă și singurii ofertanți. Cei de la Mapa au lucrat la proiecte precum centura Sofiei în Bulgaria

“Prima secțiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpații intră în linie dreaptă!

CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești. Finanțarea este asigurată din fonduri europene. Cu o lungime de 31,33 km, Secțiunea Boița-Cornetu trebuie finalizată în anul 2027. Asocierea de antreprenori turci are la dispoziție 18 luni pentru proiectare și 50 de luni pentru execuție”, a anunțat pe Facebook Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor.

Pe traseul acestei secțiuni care face parte din coridorul 4 Pan-European vor fi construite 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m), 1 ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret, panouri fonoabsorbante în zonele în care traseul trece în apropiere de localități sau de arii protejate, aliniamente de arbori în dreptul localităților, pentru reținerea poluanților atmosferici.

Având în vedere lungimea, turcii vor primi aproape 28 mil. euro pentru fiecare kilometru – cel mai mare contract după cel semnat cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania. Diferența este că acum turcii vor construi în cel mai dificil tronson de pe Valea Oltului, nu în dealurile din apropierea Clujului.

Pe traseul autostrăzii A1 Pitești Sibiu contractele arată în felul următor:

Secțiunea 1 (Sibiu – Boița) de 13,17 km este în faza de execuție. Aceasta are termen de finalizare anul 2023, însă dacă constructorul menține ritmul, ar putea fi gata în 2022 – avantajul este că noua secțiune va permite ocolirea zonei Tălmaciu, unde la semaforul din localitate se formează coloane pe sute de metri.

Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) de 37,4 km tocmai a fost semnat contractul.

Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) de 9,86 km este în faza de proiectare și are termen de finalizare: 2025.

Secțiunea 5 (Curtea de Argeș – Pitești) de 30,35 km, este în faza de construcție și are termen de finalizare anul 2025.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună