Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Măcin, reținut de DNA pentru luare de mită
Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Măcin, Constantin Balaban, a fost reținut de DNA și va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit de la mai multe persoane bani, dar și un vițel, în schimbul soluționării favorabile a unor dosare.
Potrivit unui comunicat al DNA, în ordonanța procurorilor se arată că, în cursul lunii februarie 2015, Constantin Balaban, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a primit de la trei persoane, prin intermediar, drept mită, un vițel de 70 de kilograme după sacrificare, în schimbul soluționării favorabile a unui dosar penal în care cele trei persoane erau cercetate pentru vătămare corporală.
Mita a fost remisă după ce, în 3 februarie, Balaban, din proprie inițiativă, a întocmit două acorduri de recunoaștere a vinovăției cu două dintre persoanele cercetate, cărora le-a aplicat două pedepse de șapte luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acestora.
Tot în aceeași dată, prim-procurorul a dispus clasarea cauzei față de cea de-a treia persoană.
Procurorii anticorupție au mai stabilit că, în iunie 2014, Constantin Balaban a primit de la o altă persoană, prin intermediar, 600 de euro, după ce persoana respectivă fusese prinsă conducând un autoturism în municipiul Măcin, sub influența băuturilor alcoolice și având permisul de conducere anulat. În schimbul acestei sume, prim-procurorul, care avea în supraveghere dosarul penal, s-a angajat să îl soluționeze favorabil, în condițiile în care polițistul dispusese începerea urmăririi penale.
De asemenea, Constantin Balaban mai este acuzat că în perioada august – septembrie 2014 a primit de la o altă persoană, prin intermediar, în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, în mod succesiv, sumele de 550 de euro și 700 de lei. În schimbul acestei mite, Balaban a fost de acord cu întocmirea unei soluții favorabile într-un dosar penal în care persoana respectivă era cercetată penal sub aspectul conducerii unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, la inițiativa persoanei cercetate, el a întocmit un acord de recunoaștere a vinovăției prin care persoana respectivă a primit pedeapsa de un an închisoare, cu amânarea executării acesteia.
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, a lui Constantin Balaban, acesta fiind acuzat de trei infracțiuni de luare de mită. Având în vedere calitatea de procuror a acestuia, în conformitate cu prevederile legale, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat reținerea și arestarea sa preventivă, urmând ca prim-procurorul Constantin Balaban să fie prezentat, vineri, Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.