Pretextul MCV. Cea mai nouă promoție de eurosceptici

Cooperare din partea celor de la Bruxelles a existat, însă doar (sau în primul rând) cu acei “mai mulți jurnaliști” care s-au plâns că “presa” (fals echivalată cu trustul Intact) intimidează justiția, determinând imediat oficialitățile europene să sară în ajutorul magistraților și să ceară jurnaliștilor și politicienilor să nu mai comenteze deciziile justiției și în general să nu-i mai critice în nicio împrejurare pe judecători și procurori.

Mark Grey, purtătorul de cuvânt al CE care a prezentat raportul și a admis că au existat plângeri din România care au stat la baza redactării, n-a spus prin ce mecanism a ajuns UE să considere că respectarea statului de drept presupune limitarea libertății presei, însă la București, Oana Hăineală, președintele CSM, a prins curaj și a cerut legiferarea unor sancțiuni pentru jurnaliștii care “hărțuiesc” magistrații, ceea ce înseamnă că gândirea de pe vremea guvernării PDL, când presa era considerată potențială amenințare la adresa securității naționale, e la fel de vie ca atunci.

Rămâne de văzut dacă USL va prinde mănușa aruncată de CSM spre a o folosi în favoarea propriei guvernări; deocamdată, mult mai utile pentru orgoliul a două partide din USL – PNL și PC – se dovedesc a fi demonstrațiile pur cocoșești de independență (Crin Antonescu: “monitorizarea prin MCV și statutul de țară de mâna a doua trebuie să înceteze”) și zgândărirea unui anti-europenism primitiv de genul “v-am spus noi că UE nu ne iubește?”, născut la referendumul din 2012 și botezat între timp “euroscepticism” doar pentru a furniza un sinonim mai pompos pentru banalul “anti-băsism”.