Home Actualitate Președintele turc Erdogan anunță că va c...
Actualitate

Președintele turc Erdogan anunță că va colabora cu Putin pentru a transforma Turcia într-un hub de gaze naturale. Acordul va marca următorul pas în încercările lui Putin de a continua să vândă combustibil rusesc în Europa

Președintele rus Vladimir Putin – ale cărui planuri de a vinde direct gaze naturale în Europa au fost respinse – solicită acum ajutorul Turciei pentru a vinde combustibil pe continent, scrie Business Insider. Miercuri, președintele turc Tayyip Erdogan a declarat…

Președintele turc Erdogan anunță că va colabora cu Putin pentru a transforma Turcia într-un hub de gaze naturale. Acordul va marca următorul pas în încercările lui Putin de a continua să vândă combustibil rusesc în Europa
Președintele turc Erdogan anunță că va colabora cu Putin pentru a transforma Turcia într-un hub de gaze naturale. Acordul va marca următorul pas în încercările lui Putin de a continua să vândă combustibil rusesc în Europa · Foto: Business Magazin

Președintele rus Vladimir Putin – ale cărui planuri de a vinde direct gaze naturale în Europa au fost respinse – solicită acum ajutorul Turciei pentru a vinde combustibil pe continent, scrie Business Insider.

Miercuri, președintele turc Tayyip Erdogan a declarat că țara sa va colabora cu Rusia pentru a crea un „nod de gaze naturale”, a informat agenția turcă Anadolu.

Evoluția vine la o săptămână după ce Putin s-a oferit să redirecționeze livrările de gaze naturale către Europa prin Turcia – o propunere care i-a surprins pe oficialii turci.

“Este prima dată când auzim asta. Prin urmare, este devreme să facem o evaluare”, a declarat la acea vreme ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, potrivit Reuters. „Acestea sunt lucruri care trebuie discutate în amănunt”.

Putin și Erdogan s-au întâlnit la o zi după ce președintele rus a sugerat planul, iar liderul turc a declarat pe 14 octombrie că autoritățile energetice din cele două țări vor începe imediat să lucreze la propunere.

Susținerea rapidă de către Erdogan a propunerii lui Putin de a crea un hub de gaze naturale în Turcia evidențiază adâncirea legăturilor dintre Moscova și Ankara, o evoluție care îngrijorează Occidentul.

Turcia – membră NATO și țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană – a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia, dar nu a sancționat Rusia și nu a închis spațiul al aerian țării. Rusia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Turciei.

Acordul dintre Erdogan și Putin vine la trei săptămâni după ce s-au descoperit scurgeri pe conductele cheie Nord Stream care transportă gaze naturale din Rusia în Germania.

Nord Stream 2 nu a început niciodată operațiunile comerciale, deoarece Germania a renunțat la proiect cu câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina pe 24 februarie. Construcția conductei, care trece pe sub Marea Baltică din Rusia până în Germania, a fost finalizată în septembrie 2021.

Alexander Novak, viceprim-ministrul rus, a declarat în septembrie că exporturile de gaze ale țării către UE vor scădea cu aproximativ 50 de miliarde de metri cubi în 2022, a informat agenția de presă Interfax. Cantitatea reprezintă aproximativ o treime din cele 155 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc pe care UE i-a importat în 2021, conform datelor Agenției Internaționale pentru Energie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună