Home Actualitate Președintele Klaus Iohannis l-a primit,...
Actualitate

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, la Suceava, pe Nicolae Timofti

Președintele Klaus Iohannis se întâlnește, marți, la ora transmiterii acestei știri, cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofiti, la sediul Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava.

Vizita celor doi președinți la Suceava este prilejuită de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofte.

Cei doi președinți au fost întâmpinați de rectorul Universității “Ștefan cel Mare”, Valentin Popa, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Ecaterina Andronescu, secretarul general al PNL Gheorghe Flutur, precum și de alți parlamentari suceveni.

De asemenea, în clădirea rectoratului se aflau mai mulți studenți, care i-au așteptat pe cei doi, iar Klaus Iohannis i-a salutat pe tineri.

La ceremonia înmânării titlului urmează să participe mai mulți rectori din România, dar și IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Președintele Republicii Moldova a fost primit, marți la prânz, de președintele Klaus Iohannis, la ora transmiterii acestei știri între cei doi având loc discuții, la sediul Universității “Ștefan cel Mare”.

După întâlnirea tete-a-tete va avea loc ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava președintelui Nicolae Timofti, după care cei doi președinți se vor întâlni cu reprezentanții studenților din Republica Moldova și vor vizita o expoziție de drapele și medalii pregătite de Președinția Republicii Moldova.

Ulterior, cei doi președinți vor susține declarații de presă, vor semna în cartea de onoare a Universității “Ștefan cel Mare”, iar după-amiază vor vizita împreună Cetatea de Scaun a Sucevei.

Senatul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava a decis, în 2013, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa președintelui Republicii Moldova, la propunerea Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul universității sucevene.

Rectorul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, Valentin Popa, declara pentru MEDIAFAX că Senatul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava a decis, în 2013, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa președintelui Republicii Moldova, la propunerea Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul universității sucevene. Titlu este acordat președintelui Republicii Moldova pentru “merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relațiilor dintre România și Republica Moldova, precum și pentru atenția pe care o acordă educației și formării tinerei generații”.

Aceasta este cea de-a doua întrevedere dintre cei doi șefi de stat, după vizita oficială pe care Klaus Iohannis a făcut-o la Chișinău, la scurt timp de la preluarea mandatului de președinte, în 25 februarie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună