Home Actualitate Președintele Klaus Iohannis: Dependența...
Actualitate

Președintele Klaus Iohannis: Dependența de gazul rusesc trebuie terminată, trebuie să insistăm mai mult pe surse energetice alternative

Dependența țărilor membre UE de gazul rusesc trebuie terminată, iar statele trebuie să insiste mai mult pe surse energetice alternative, a spus președintele Klaus Iohannis în o declarație de presă cu ocazia vizitei președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,…

Președintele Klaus Iohannis: Dependența de gazul rusesc trebuie terminată, trebuie să insistăm mai mult pe surse energetice alternative
Președintele Klaus Iohannis: Dependența de gazul rusesc trebuie terminată, trebuie să insistăm mai mult pe surse energetice alternative · Foto: Business Magazin

Dependența țărilor membre UE de gazul rusesc trebuie terminată, iar statele trebuie să insiste mai mult pe surse energetice alternative, a spus președintele Klaus Iohannis în o declarație de presă cu ocazia vizitei președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la București.

”Este nevoie de o abordare pe termen scurt pentru a aborda aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale UE, este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană, trebuie să avem grijă ca aceste prețuri să nu sufoce economia românească. Avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar că dependența UE de gazul rusesc trebuie terminată, este nevoie să insistăm mai mult pe surse energetice alternative”, a declarat Iohannis.

Președintele a mai spus că România va accesa fonduri europene pentru a gestiona mai bine fluxul de refugiați ucraineni în țară.

”Am discutat intensificarea sprijinului mai ales umanitar către Ucraina. Vreau să îi mulțumesc președintei Comisiei Europene pentru susținerea acordată pentru înființarea pe teritoriul României a unei facilități logistice, un hub umanitar, un centru care să permită colectarea și transportul donațiilor internaționale în ajutorul umanitar către Ucraina. Lucrăm pentru operaționalizarea cât mai rapidă a acestui centru.  România intenționează să acceseze în perioada următoare fondurile disponibile la nivel european pentru a gestiona cât mai bine fluxurile de refugiați din Ucraina, respectiv fondul pentru azil, migrație și integrare și fondul pentru gestionarea frontierelor și viză”, a adăugat el.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună