Presedintele celor amarati

Destul de zgarcit in aparitii publice in perioada de dupa invalidarea referendumului pentru suspendarea sa, presedintele Traian Basescu a parut saptamana trecuta ca si-a regasit vigoarea discursului exersat in campania de o luna din primavara.

Tinta a fost si de aceasta data din zona Parlamentului – decizia Camerei Deputatilor de a adopta legea care obliga Executivul sa majoreze semnificativ pensiile in urmatorii doi ani. Presedintele a anuntat ca va cere de la Guvern dovezi ca majorarea pensiilor nu va duce la sincope ale sistemului, amenintand ca in caz contrar nu va promulga legea si cerand partidelor ce au sustinut-o (PNL si PSD) sa nu se joace cu soarta pensionarilor „amarati“, dar nici cu viitorul (macro)economic, cel putin in orizontul de timp de pana la alegerile prezidentiale din 2009. Caracterul electoral al deciziei de majorare a pensiilor fiind greu de ignorat, actorii politici care au promovat-o au incercat sa-si asume fiecare paternitatea exclusiva a proiectului (in cazul PNL, inclusiv o coerenta a deciziei cu doctrina liberala). In ceea ce-l priveste pe presedinte, lui nu i-a mai ramas – in lipsa posibilitatii de a-si asocia numele cu o marire de pensii – decat sa-si asume rolul de denuntator al populismului si de sceptic cu privire la sansele ca bugetul sa suporte o astfel de generozitate in privinta pensiilor.

In premiera de la preluarea mandatului, presedintele a trebuit sa faca fata si unei intersectari nefericite a vietii sale politice cu cea de familie, relatia dintre fiica sa cea mica si fiul „oligarhului“ Viorel Hrebenciuc devenind deja de notorietate. Actiunea a capatat accente shakespeariene mai ales dupa ce Basescu a refuzat categoric orice speculatie de inrudire cu fruntasul PSD-ist, aflat in ultima perioada intr-o crestere evidenta a expunerii publice. Ecuatia este cu atat mai complicata cu cat presedintele l-a indicat in nenumarate randuri pe Viorel Hrebenciuc drept artizanul suspendarii sale din functie, cu concursul liderilor PNL.