Premierul Ilie Bolojan spune că programul Rabla va continua în 2026, însă la o intensitate semnificativ mai redusă, iar finanțarea acordată de stat va fi corelată cu nivelul producției naționale
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), că programul Rabla va continua în 2026, însă la o intensitate semnificativ mai redusă, iar finanțarea acordată de stat va fi…
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), că programul Rabla va continua în 2026, însă la o intensitate semnificativ mai redusă, iar finanțarea acordată de stat va fi corelată cu nivelul producției naționale.
Premierul a precizat că limitarea programului este determinată atât de faptul că România și-a îndeplinit indicatorii asumați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și de constrângerile bugetare.
Deciziile privind această schemă vor fi luate după adoptarea bugetului pe anul 2026, iar înainte de implementare vor fi discutate de Guvern cu partenerii din industria auto.
Reprezentanții industriei auto au solicitat reluarea programului Rabla, având în vedere pierderile înregistrate în acest an ca urmare a limitării programului guvernamental. Aceștia au arătat că reducerea numărului de autovehicule finanțate prin program, de la 30.000 în 2024 la 19.000 în 2025, ar putea genera riscul pierderii a aproximativ 5.000 de locuri de muncă în această industrie.
Participanții la întâlnire au prezentat premierului o serie de probleme de ordin economic și social cu care se confruntă sectorul, în special în ceea ce privește impozitul minim pe cifra de afaceri, costul energiei electrice, programul Rabla, plafonarea prețului la energie, taxa de cogenerare, salarizarea angajaților și aplicarea Codului muncii.
Una dintre solicitările principale ale industriei a vizat eliminarea, începând cu anul 2026, a impozitului minim pe cifra de afaceri, considerat discriminatoriu, precum și conceperea bugetului pentru anul viitor fără includerea acestei taxe. Premierul și-a exprimat disponibilitatea de a analiza reducerea acestui impozit, în anumite condiții, subliniind însă că o astfel de măsură nu poate fi aplicată exclusiv industriei auto, ci trebuie să vizeze întreaga economie.
Un alt subiect important abordat a fost costul energiei electrice. În acest context, reprezentanții ACAROM au solicitat elaborarea unei foi de parcurs pentru diminuarea costurilor energiei în perioada 2026–2030. Premierul a explicat că reducerea prețurilor la energia electrică va fi posibilă pe măsură ce vor crește capacitățile de producție la nivel național.