Home Actualitate Premierul ceh Petr Necas a anunțat că va...
Actualitate

Premierul ceh Petr Necas a anunțat că va demisiona luni, în urma unui scandal de corupție

Premierul ceh Petr Necas (centru-dreapta) a anunțat duminică seara că va demisiona din funcție luni, recunoscându-și responsabilitatea într-un scandal de corupție și de abuz de putere care o vizează pe cea mai apropiată colaboratoare a sa, într-o încercare de a-și salva coaliția.

Premierul ceh Petr Necas a anunțat că va demisiona luni, în urma unui scandal de corupție
Premierul ceh Petr Necas a anunțat că va demisiona luni, în urma unui scandal de corupție · Foto: Business Magazin

 “Voi demisiona mâine (luni) din postul de premier. Sunt conștient de responsabilitatea mea politică”, a declarat Necas într-o conferință de presă susținută la finalul unei reuniuni a liderilor din cadrul coaliției guvernamentale.

“Sunt un luptător. Dar îmi dau perfect seama, totodată, că a venit momentul plecării”, a spus el.

Necas a pledat pentru menținerea actualei coaliții tripartite de centru-dreapta până la alegerile legislative prevăzute în mai 2014, dar cu un nou premier, care să fie propus de partidul său, ODS.

Numele ministrului Industriei, Martin Kuba, vicepreședinte OSD, a fost citat insistent duminică de presa cehă ca potențial succesor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună