Home Actualitate Pregătiți-vă pentru cele mai ieftine bil...
Actualitate

Pregătiți-vă pentru cele mai ieftine bilete de avion din viața voastră: Companiile aeriene vor lansa tarife chiar și de 9,99 euro pentru a-i convinge pe oameni să zboare din nou

Anul de coșmar 2020 a îngenuncheat industra aeriană după un deceniu de profitabilitate susținută, iar companiile au rămas „în aer”, la fel ca întreg universul conex al industriei, care include producători din industria aerospațială, aeroporturi și firme de leasing, potrivit…

Pregătiți-vă pentru cele mai ieftine bilete de avion din viața voastră: Companiile aeriene vor lansa tarife chiar și de 9,99 euro pentru a-i convinge pe oameni să zboare din nou
Pregătiți-vă pentru cele mai ieftine bilete de avion din viața voastră: Companiile aeriene vor lansa tarife chiar și de 9,99 euro pentru a-i convinge pe oameni să zboare din nou · Foto: Business Magazin

Anul de coșmar 2020 a îngenuncheat industra aeriană după un deceniu de profitabilitate susținută, iar companiile au rămas „în aer”, la fel ca întreg universul conex al industriei, care include producători din industria aerospațială, aeroporturi și firme de leasing, potrivit Bloomberg.

În acest context, 2021 se conturează drept un an de tranziție, întrucât ritmul în care își va reveni industria depinde de mai muți factori, precum evoluția campaniilor de vaccinare, situația financiară, politicile guvernamentale și evoluția virusului, care a dovedit o lipsă de predictibilitate.

Operatorii au înțeles că traficul nu va înregistra creșteri majore înainte ca vaccinul să ajungă la părți mari din populație, astfel încât rata de infectare să fie redusă vizibil.

Chiar și atunci, operatorii vor fi nevoiți să facă eforturi suplimentare pentru a-i convinge pe oameni să zboare din nou.

În Europa, asta înseamnă că tarifele ar putea coborî chiar și până la 9,99 euro, așa cum a explicat Michael O Leary, CEO-ul Ryanair. Operatorul irlandez a decis să reducă numărul de zboruri programate în primele trei luni ale anului, din cauza incertitudinii care planează asupra industriei.

Alte idei vehiculate în industrie sunt atragerea pasagerilor prin pachete care includ cazare gratuită la hotel, pachete cu două bilete de călătorie la preț de unu sau chiar asigurare de călătorie gratuită.

În altă parte a lumii, operatorul China Eastern Airlines a oferit călătorii nelimitate gândite ca pachet sub un singur preț.

Rămâne de văzut cât va dura ca pasagerii să fie convinși de ofertele operatorilor, înainte ca aceștia să le poată diminua și să se poată întoarce spre o marjă de profit confortabilă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună