Home Actualitate Prefectul Capitalei face controale în zo...
Actualitate

Prefectul Capitalei face controale în zona lacurilor Străulești și Plumbuita

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a decis să verifice perimetrul lacurilor Străulești și Plumbuita, anunță Instituția Prefectului.

După numeroase sesizări ale bucureștenilor prefectul Capitalei, Toni Greblă, a decis să declanșeze o acțiune de control în perimetrul lacurilor din București.

Astfel, prefectul a convocat o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Comisariatului municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Ilfov – București, ai Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București și ai Poliției Locale a Municipiului București.

S-a stabilit că acțiunea de control va începe luni, 22 august în zona lacurilor Străulești și Plumbuita și va continua în perimetrul celelalte lacuri bucureștene.

Obiectivele acțiunii de control declanșate de prefectul Capitalei sunt verificarea calității apei din lacurile bucureștene, gestionarea deșeurilor din perimetrul acestora, traseele apelor reziduale/menajere, existența eventualelor deversări accidentale de substanțe și respectarea de către agenții economici din zonă a legislației în vigoare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună