Precizari din partea bancilor si a ANPC privind noile contracte de credit
Au mai ramas doua zile lucratoare pana la 19 septembrie, data pana la care contractele de credit de consum si ipotecare trebuie aliniate la prevederile OUG 50. Bancile si ANPC continua sa le transmita clientilor punctele lor de vedere in privinta acestui proces.
ING Bank Romania
Banca a mentinut nivelul dobanzii contractuale, care se formeaza dintr-un singur element variabil (EURIBOR/ROBOR) plus un element fix (prezentat ca suma dintre marja veche plus 2,25% la euro si 1,25% la lei, reprezentand costul de finantare). ING Bank si-a notificat clientii ca elimina comisionul de rambursare anticipata.
ING a pus la dispozitia clientilor actele aditionale incepand cu 6 septembrie. Simpla notificare de catre client a neacceptarii modificarilor actului aditional sau contestarea acestora direct la banca sau in fata autoritatilor nu atrage dupa sine suspendarea obligatiilor de plata a creditului; alternativ, clientii pot rambursa anticipat creditul, fara perceperea vreunui comision.
“ING Bank sta la dispozitia tuturor clientilor sai pentru discutii individuale, dar nu incurajeaza negocieri ‘colective’ atita timp cat contractele de credit sunt individuale”, precizeaza banca.
RBS Bank Romania
Banca a comunicat ca “in perioada urmatoare”, clientii vor primi notificari si vor fi invitati sa semneze actul aditional la contractul de credit, insa pot veni la sucursale si inainte de primirea notificatilor, data limita pentru raspunsul fata de modificarile prevazute in actul aditional fiind 29 octombrie 2010.
Noua formula de calcul aplicata la credite este EURIBOR / ROBOR / LIBOR la 12 luni, valabil la 21 iunie 2010 (EURIBOR 12M este 1,28%, ROBOR 12M este 7,14%, LIBOR 12M este 1,19%), la care se adauga o marja fixa a bancii. Valoarea marjei bancii este formata din diferenta dintre dobanda curenta perceputa de catre banca conform prevederilor din contract si valoarea indicelui de referinta EURIBOR / ROBOR / LIBOR valabil pentru data de 21 iunie 2010.
Alte modificari ale contractului privesc eliminarea comisionului de rambursare anticipata, daca rambursarea anticipata intervine intr-o perioada cand dobanda este variabila, si renuntarea la taxa unica pentru servicii prestate la cererea consumatorului.
ANPC
La randul sau, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a notificat inca o data, in aceasta saptamana, ca modificarile din actul aditional al contractului nu pot cuprinde majorari ale costului total al creditului, creditorul nu are voie sa redenumeasca comisioanele pe care legea ii cere sa le elimine, iar actul aditional nu trebuie sa cuprinda alte modificari decat cele cerute de OUG 50.
Daca actul nu este semnat si nici contestat in scris de catre client, prevederile actului aditional intra in vigoare prin acceptare tacita. In cazul in care clientul contesta in scris actul aditional, banca este oricum obligata sa aplice modificarile cerute de OUG 50 in favoarea clientului (stabilirea dobanzii in functie de indicatorii EURIBOR / ROBOR / LIBOR si eliminarea unor comisioane).
Daca institutia creditoare vrea sa faca si alte modificari ale contractului, trebuie sa le prezinte intr-un alt act aditional, separat, care trebuie transmis clientilor cu cel putin 30 de zile inainte de aplicare si pentru care acestia au la dispozitie 15 zile pentru a hotari daca accepta modificarile. Potrivit ANPC, daca banca include in actul aditional initial si alte modificari decat cele impuse prin OUG 50/2010, risca o amenda contraventionala cuprinsa intre 20.000 si 100.000 de lei.