Poza zilei: cine a câștigat alegerile din 9 decembrie
Nu în România în 2012, ci în Polonia anului 1990: atunci au fost primele alegeri prezidențiale directe din istoria Poloniei, care l-au înlăturat de la putere pe generalul Wojciech Jaruzelski, ultimul lider comunist polonez, aflat la conducerea țării din 1985.
Primul tur de scrutin, din 25 noiembrie, a fost câștigat de liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, însă nu cu peste 50% din voturi, așa încât a avut loc un al doilea tur de scrutin, la 9 decembrie, care l-a opus pe Walesa următorului clasat, omul de afaceri canadian de origine poloneză Stanislaw Tyminski. Walesa a câștigat cu 74,3% din voturi, respectiv 10.622.696 voturi. Sloganul cu care a candidat a fost “Eu nu vreau, dar nu am de ales”.
Lech Walesa, pe atunci în vârstă de 47 de ani, a fost președintele Poloniei până la alegerile din decembrie 1995, pe care le-a pierdut în fața lui Aleksander Kwasniewski, moment care a marcat începutul declinului său ca figură politică importantă a țării. Anii mandatului său au fost cei mai dificili ai tranziției Poloniei spre economia de piață și spre independența reală a țării, odată cu retragerea trupelor ex-sovietice de pe teritoriul polonez, în 1993.